Difuzarea wireless a clipurilor video și pozelor pe un Apple TV 4K sau un smart TV de pe iPad

Puteți utiliza un Apple TV 4K sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 pentru a viziona clipuri video și a vedea poze difuzate în flux de pe iPad.

Notă: pentru a difuza în flux clipuri video sau poze de pe iPad pe Apple TV 4K sau un smart TV, ambele dispozitive trebuie să fie în aceeași rețea Wi-Fi.

Redarea conținutului video pe Apple TV 4K sau pe un smart TV compatibil cu AirPlay 2

  1. În timpul redării clipului video în aplicația Apple TV sau în altă aplicație video compatibilă de pe iPad, apăsați pe ecran pentru a afișa comenzile.

  2. Apăsați pe butonul AirPlay, apoi alegeți un Apple TV 4K sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a schimba destinația de redare, alegeți altă opțiune AirPlay pe ecranul iPad‑ului.

Afișarea pozelor pe Apple TV 4K sau pe un smart TV compatibil cu AirPlay 2

  1. În Poze pe iPad, apăsați o poză, apoi apăsați butonul Partajați.

  2. Glisați în sus, apăsați butonul AirPlay, apoi alegeți un Apple TV 4K sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a opri difuzarea în flux a pozelor, apăsați butonul AirPlay lângă partea de sus a ecranului iPad‑ului, apoi apăsați Dezactivați AirPlay.

Activați sau dezactivați difuzarea automată prin AirPlay

Puteți opta ca iPad‑ul să detecteze și să se conecteze automat la orice Apple TV 4K sau televizoare inteligente pe care le utilizați frecvent atunci când redați conținut din aplicațiile pe care le utilizați în mod regulat cu AirPlay.

Accesați Configurări  > General > AirPlay și Continuitate, apoi alegeți Automat, Niciodată sau Solicitare.

Oglindirea iPad-ului pe un Apple TV 4K sau un smart TV

Pe Apple TV 4K sau un smart TV, puteți afișa orice conținut care apare pe iPad.

  1. Deschideți centrul de control pe iPad.

  2. Apăsați butonul Oglindire ecran, apoi alegeți un Apple TV 4K sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a comuta înapoi la iPad, deschideți centrul de control, apăsați butonul Oglindire ecran, apoi apăsați Opriți oglindirea.

Notă: pentru lista smart TV-urilor compatibile cu AirPlay 2, consultați site-ul web Accesorii locuință.

Pentru a afla mai multe despre utilizarea Apple TV 4K, consultați Manualul de utilizare Apple TV 4K.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.