Difuzarea wireless a clipurilor video și pozelor pe un Apple TV sau un smart TV de pe iPad

Puteți utiliza un Apple TV sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 pentru a viziona clipuri video și a vedea poze difuzate în flux de pe iPad.

Redarea conținutului video pe Apple TV sau pe un smart TV compatibil cu AirPlay 2

  1. În timpul redării clipului video în aplicația Apple TV sau în altă aplicație video compatibilă de pe iPad, apăsați pe ecran pentru a afișa comenzile.

  2. Apăsați butonul AirPlay, apoi alegeți Apple TV-ul sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a schimba destinația de redare, alegeți altă opțiune AirPlay pe ecranul iPad‑ului.

Un film în curs de redare pe ecranul iPad-ului. În partea de jos a ecranului sunt comenzile de redare, inclusiv butonul AirPlay în apropierea părții din dreapta jos.

Afișarea pozelor pe Apple TV sau pe un smart TV compatibil cu AirPlay 2

  1. În Poze pe iPad, apăsați o poză, apoi apăsați butonul Partajați.

  2. Glisați în sus, apăsați butonul AirPlay, apoi alegeți Apple TV-ul sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a opri difuzarea în flux a pozelor, apăsați butonul AirPlay lângă partea de sus a ecranului iPad‑ului, apoi apăsați Dezactivați AirPlay.

Activați sau dezactivați difuzarea automată prin AirPlay

Puteți opta ca iPad‑ul să detecteze și să se conecteze automat la orice Apple TV‑uri sau televizoare inteligente pe care le utilizați frecvent atunci când redați conținut din aplicațiile pe care le utilizați în mod regulat cu AirPlay.

Accesați Configurări  > General > AirPlay și Handoff, apoi alegeți Automat, Niciodată sau Solicitare.

Oglindirea iPad-ului pe un Apple TV sau un smart TV

Pe Apple TV sau un smart TV, puteți afișa orice conținut care apare pe iPad.

  1. Deschideți centrul de control pe iPad.

  2. Apăsați butonul Oglindire ecran, apoi alegeți Apple TV-ul sau un smart TV compatibil cu AirPlay 2 ca destinație de redare.

    Dacă pe ecranul TV apare un cod de acces AirPlay, introduceți codul de acces de pe iPad‑ul dvs.

Pentru a comuta înapoi la iPad, deschideți centrul de control, apăsați butonul Oglindire ecran, apoi apăsați Opriți oglindirea.

Notă: Pentru lista smart TV-urilor compatibile cu AirPlay 2, consultați site-ul web Accesorii locuință.

Pentru a afla mai multe despre utilizarea Apple TV, consultați Manualul de utilizare Apple TV.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.