Modificarea notificărilor pentru mesaje pe iPad

În Configurări , puteți să configurați și să gestionați notificările pentru aplicația Mesaje și să filtrați expeditorii necunoscuți.

Gestionarea notificărilor pentru mesaje

  1. Accesați Configurări  > Notificări > Mesaje.

  2. Alegeți opțiunile, cum ar fi următoarele:

    • Activați sau dezactivați opțiunea Permitere notificări.

    • Configurați poziția și amplasările notificărilor pentru mesaje.

    • Alegeți sunetul de alertă pentru notificările de mesaje.

    • Alegeți când trebuie să se afișeze previzualizările mesajelor.

A se vedea Modificarea configurărilor pentru notificări pe iPad.

Configurarea unui mod de concentrare și programarea unui rezumat al notificărilor

“Concentrare” este o funcționalitate care vă ajută să vă concentrați asupra unei activități prin reducerea elementelor care vă distrag atenția. Când trebuie să vă concentrați sau să vă îndepărtați de iPad, funcționalitatea Concentrare poate ignora temporar toate notificările sau poate permite doar anumite notificări (de exemplu, cele care corespund activității dvs.).

Când activați un mod de concentrare, aplicația Mesaje informează aplicațiile și persoanele că sunteți ocupat. Dacă este ceva urgent, persoanele pot opta să vă notifice oricum.

De asemenea, puteți programa un rezumat al notificărilor care să apară în fiecare zi la o anumită oră. Astfel puteți reduce întreruperile de pe parcursul zilei, apoi puteți recupera rapid la o oră mai convenabilă pentru dvs.

Consultați Configurarea unui mod de concentrare și Programarea unui rezumat al notificărilor.

Configurarea sunetului de alertă pentru mesaje

  1. Accesați Configurări  > Sunete.

  2. Apăsați Ton mesaj, apoi efectuați una dintre următoarele:

    • Apăsați un sunet sub Tonuri alerte.

    • Apăsați Tone Store pentru a descărca un sunet de alertă din iTunes Store.

A se vedea Modificarea sau dezactivarea sunetelor iPad‑ului.

Alocarea unei sonerii diferite pentru un contact

  1. Deschideți Contacte, apoi selectați un contact.

  2. Apăsați Editați, apoi apăsați Ton mesaj.

  3. Alegeți o opțiune sub Tonuri alerte.

    Pentru a permite alertele pentru mesajele trimise de contactul respectiv chiar dacă este activată opțiunea Nu deranjați, activați Excepție pentru urgențe.

Notificări silențioase pentru o conversație

  1. În lista Mesaje, țineți apăsat pe o conversație.

  2. Apăsați Ascundeți alertele.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.