Crearea și utilizarea scenariilor în aplicația Locuință de pe iPad

În aplicația Locuință , puteți crea scenarii care vă permit să controlați mai multe accesorii în același timp. De exemplu, puteți defini un scenariu “Lectură” care reglează luminile, redă muzică în surdină pe HomePod, închide draperiile și reglează termostatul.

Crearea unui scenariu

  1. Apăsați Locuință în bara laterală, apăsați butonul Adăugați, apoi apăsați Adăugați un scenariu.

  2. Apăsați Personalizat, introduceți un nume pentru scenariu (precum “Cină de gală” sau “Vizionare TV”), apoi apăsați Adăugați accesorii.

  3. Selectați accesoriile pe care doriți să le includă acest scenariu, apoi apăsați OK.

    Primul accesoriu pe care îl selectați determină camera la care va fi alocat scenariul. Dacă selectați mai întâi veioza din dormitor, de exemplu, scenariul este alocat dormitorului.

  4. Configurați fiecare accesoriu la starea dorită atunci când rulați scenariul.

    De exemplu, pentru un scenariu Lectură, puteți regla luminile din dormitor la 100%, închide draperiile, alege un volum scăzut pentru HomePod și regla termostatul la 20 de grade.

Utilizarea scenariilor

În bara laterală, alegeți camera căreia îi este alocat scenariul, apoi realizați una dintre următoarele:

  • Rularea unui scenariu: Apăsați scena.

  • Modificarea unui scenariu: Țineți apăsat un scenariu.

    Puteți să schimbați numele scenariului, să îl testați, să adăugați sau să eliminați accesorii, să includeți scenariul în Favorite și să ștergeți scenariul.

    Scenariile favorite apar în ecranul principal din Locuință.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.