Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Blocarea notițelor pe iPad

În aplicația Notițe , puteți să blocați notițele pentru a vă proteja informațiile confidențiale utilizând Face ID (modelele compatibile), Touch ID (modelele compatibile) sau o parolă. Aplicația Notițe utilizează o singură parolă pentru toate notițele dvs. blocate, pe toate dispozitivele dvs.

Configurarea parolei pentru notițe

Parolele pe care le configurați se aplică la toate notițele pe care le blocați de acum înainte. Notițele care au deja o parolă nu sunt afectate.

  1. Accesați Configurări  > Notițe > Parolă.

  2. Introduceți o parolă și adăugați un indiciu pentru a vă ajuta să vă reamintiți.

    Pentru securitate suplimentară, puteți să activați și Face ID sau Touch ID. Dacă activați Face ID sau Touch ID, vă puteți accesa notițele blocate dacă vă uitați ulterior parola.

Important: Dacă uitați parola pentru notițe și nu puteți utiliza Face ID sau Touch ID pentru a vă debloca notițele, nu veți mai putea vizualiza notițele blocate, iar Apple nu vă poate ajuta să redobândiți accesul la notițele blocate.

Vă puteți reseta parola pentru notițe, dar această acțiune nu vă oferă acces la notițele blocate anterior. Parola nouă se aplică la toate notițele pe care le blocați din acel moment. Accesați Configurări > Notițe > Parolă > Resetați parola.

Consultați articolul de asistență Apple Blocarea notițelor pe iPhone, iPad, iPod touch și Mac.

Blocarea unei notițe

Puteți bloca doar notițele de pe dispozitivul dvs. și cele din iCloud. Nu puteți bloca notițe care includ documente PDF, audio, video, Keynote, Pages sau Numbers atașate ori notițe care se sincronizează cu alte conturi. Nu puteți bloca o notiță iCloud care include colaboratori.

Pentru a bloca o notiță, efectuați una dintre următoarele acțiuni:

  • În lista de notițe, glisați spre stânga pe o notiță, apoi apăsați pictograma lacăt.

  • Deschideți notița, apăsați butonul Partajați, apoi apăsați Blocați notița.

Când o notiță este blocată, titlul rămâne vizibil în lista de notițe.

Pentru a elimina blocarea unei notițe, apăsați butonul Partajați, apoi apăsați Eliminați blocarea.

Deschiderea unei notițe blocate

Deblocarea unei notițe le deblochează pe toate timp de câteva minute, astfel încât să accesați ușor altă notiță sau să copiați și să lipiți informații din alte aplicații.

  1. Apăsați notița blocată, apoi apăsați Afișați notița.

  2. Pentru a debloca notița, folosiți Face ID, Touch ID sau parola aplicației Notițe.

Pentru a bloca din nou notițele, efectuați una dintre următoarele acțiuni:

  • Apăsați pictograma de blocare din partea de sus a ecranului.

  • Apăsați Blocați acum în partea de jos a listei de notițe.

  • Închideți aplicația Notițe.

  • Blocați iPad-ul.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.