Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Navigați pe web folosind Safari pe iPad

Cu aplicația Safari , puteți să navigați pe web, să adăugați pagini web la lista dvs. de lecturi și să adăugați pictogramele paginilor pe ecranul principal pentru un acces rapid. Dacă vă autentificați în iCloud cu același ID Apple pe toate dispozitivele dvs., puteți vedea paginile pe care le-ați deschis pe alte dispozitive și puteți menține actualizate favoritele, istoricul și lista de lecturi pe toate dispozitivele dvs.

O pagină web deschisă în Safari, cu următoarele comenzi în partea de sus, de la stânga la dreapta: butoanele Înapoi, Înainte și Favorite, câmpul de adresă, butoanele Partajați, Filă nouă și Pagini.

Vizualizarea site‑urilor web cu Safari

Puteți naviga o pagină web cu ușurință, din câteva atingeri.

  • Revenirea în partea de sus: Apăsați dublu marginea de sus a ecranului pentru a reveni rapid la partea de sus a unei pagini lungi.

  • Vizualizarea mai multor informații pe pagină: Întoarceți iPad-ul în orientarea peisaj.

  • Reîmprospătarea paginii: Apăsați butonul Reîncărcare de lângă adresa din câmpul de căutare.

  • Partajarea linkurilor: Apăsați butonul Partajați.

Modificarea dimensiunii textului, a afișării și a configurărilor site-urilor web

Pe iPad, Safari afișează versiunea pentru desktop a unui site web care este redimensionată automat pentru ecranul iPad-ului și optimizată pentru intrările tactile.

Utilizați meniul Vizualizare pentru a mări sau micșora dimensiunea textului, a comuta la vizualizarea Cititor, a specifica restricții de intimitate etc.

Pentru a deschide meniul Vizualizare, apăsați butonul Opțiuni site web din stânga câmpului de căutare, apoi efectuați oricare dintre următoarele:

  • Modificarea dimensiunii fontului: Apăsați litera A mare pentru a crește dimensiunea fontului sau litera A mică pentru a o micșora.

  • Vizualizarea paginii web fără reclame sau meniuri de navigare: Apăsați Afișați vizualizarea Cititor (dacă este disponibilă).

  • Ascunderea câmpului de căutare: Apăsați Ascundeți bara de instrumente (apăsați pe partea de sus a ecranului pentru a reveni).

  • Vizualizarea versiunii pentru mobil a paginii web: Apăsați Solicitați versiunea pentru mobil a site-ului web (dacă este disponibilă).

  • Configurarea comenzilor de afișare și intimitate pentru fiecare vizită a acestui site web: Apăsați Configurări site web.

Vizualizarea a două pagini una lângă cealaltă în Split View

Utilizați Split View pentru a deschide două pagini Safari una lângă cealaltă.

  • Deschideți o pagină goală în Split View: Țineți apăsat butonul Pagini, apoi apăsați Deschideți o fereastră nouă.

  • Deschideți un link în Split View: Țineți apăsat linkul, apoi apăsați Deschideți într-o fereastră nouă.

  • Mutați o fereastră în cealaltă parte a Split View: Țineți apăsată partea de sus a ferestrei, apoi trageți la stânga sau la dreapta.

  • Închideți file într-o fereastră Split View: Țineți apăsat butonul Pagini.

  • Părăsiți Split View: Trageți separatorul peste fereastra pe care doriți să o închideți.

Previzualizarea linkurilor spre site-uri web

Țineți apăsat un link în Safari pentru o previzualizare a acestuia, fără a deschide pagina. Pentru a deschide pagina, apăsați fereastra de previzualizare sau alegeți altă opțiune.

Pentru a închide previzualizarea și a rămâne pe pagina curentă, apăsați oriunde în afara ferestrei de previzualizare.

Suprapunere afișând adresa de destinație și o listă de posibile acțiuni: Deschideți, Deschideți într-o filă nouă, Deschideți în Split View, Adăugați la lista de lecturi, Copiați sau Partajați.

Gestionarea descărcărilor

Apăsați butonul Descărcări pentru a verifica starea unui fișier în curs de descărcare, a accesa rapid fișierele descărcate sau a trage un fișier descărcat peste alt fișier sau într-un e-mail pe care îl compuneți.

Puteți descărca fișiere în fundal în timp ce utilizați în continuare Safari.

Utilizarea scurtăturilor din tastatură

Puteți naviga în Safari folosind scurtături din tastatură pe o tastatură externă.

Pentru a vedea scurtăturile din tastatură disponibile, țineți apăsată tasta Comandă.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.