Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Configurarea și ascultarea dispozitivelor Bluetooth pe iPad

Folosind o conexiune Bluetooth, puteți să ascultați conținutul audio al iPad-ului pe un set de căști wireless, difuzoare și altele.

AVERTISMENT: Pentru informații importante privind protejarea auzului și evitarea distragerii atenției care ar putea avea consecințe periculoase, consultați Informații importante privind siguranța pentru iPad.

Asocierea unui dispozitiv Bluetooth

  1. Urmați instrucțiunile care însoțesc dispozitivul pentru a-l configura în modul de descoperire.

    Notă: Pentru a asocia căștile AirPods, consultați Configurarea căștilor AirPods cu iPad-ul..

  2. Pe iPad, accesați Configurări  > Bluetooth, activați Bluetooth, apoi apăsați numele dispozitivului.

iPad-ul trebuie să fie la o distanță de maximum 10 metri de dispozitivul Bluetooth.

Redarea conținutului audio de pe iPad pe un dispozitiv audio Bluetooth

  1. Pe iPad, deschideți o aplicație audio (cum ar fi Muzică), apoi selectați un articol de redat.

  2. Apăsați butonul Destinație redare, apoi alegeți dispozitivul Bluetooth.

    În timp ce conținutul audio este redat, puteți să modificați destinația de redare din ecranul de blocare sau din centrul de control.

Destinația de redare revine la iPad dacă scoateți dispozitivul din raza de acțiune Bluetooth.

Disocierea unui dispozitiv Bluetooth

Accesați Configurări  > Bluetooth, apăsați butonul Alte informații de lângă numele dispozitivului, apoi apăsați Ignorați acest dispozitiv.

Dacă nu vedeți lista de Dispozitive, asigurați-vă că funcționalitatea Bluetooth este activată.

Dacă aveți căști AirPods și apăsați Ignorați acest dispozitiv, acestea sunt eliminate automat de pe alte dispozitive pe care v-ați autentificat cu același ID Apple.

Deconectarea de la dispozitivele Bluetooth

Pentru deconectarea rapidă de la toate dispozitivele Bluetooth fără dezactivarea Bluetooth, deschideți centrul de control, apoi apăsați butonul Bluetooth.

Pentru a afla despre configurările de intimitate Bluetooth de pe iPad, consultați articolul de asistență Apple Dacă o aplicație dorește să utilizeze Bluetooth pe dispozitivul dvs. Dacă întâmpinați dificultăți la conectarea unui dispozitiv Bluetooth, consultați articolul de asistență Apple Dacă nu puteți să conectați un accesoriu Bluetooth la iPhone, iPad sau iPod touch.

Notă: Utilizarea anumitor accesorii cu iPad-ul poate afecta performanțele wireless. Nu toate accesoriile iOS sau iPadOS sunt pe deplin compatibile cu iPad-ul. Activarea modului Avion poate elimina interferențele audio dintre iPad și un accesoriu. Reorientarea sau repoziționarea iPad-ului și a accesoriului conectat poate îmbunătăți performanțele wireless.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.