Realizarea pozelor și clipurilor video macro cu ajutorul camerei iPhone-ului

Pe modelele compatibile, aplicația Cameră utilizează obiectivul ultra-superangular pentru a realiza fotografii macro: gros-planuri uimitoare, focalizate extrem de clar. Puteți să realizați poze macro și Live Photos și să înregistrați clipuri video macro în ralanti sau time-lapse.

Realizarea unei poze sau a unui clip video macro

  1. Deschideți aplicația Cameră pe iPhone.

    Asigurați‑vă că aplicația Cameră este în modul Foto sau Video.

  2. Apropiați-vă de subiect (până la 2 centimetri). Camera va comuta automat la obiectivul ultra-superangular pentru a face posibilă fotografierea macro.

  3. Apăsați butonul obturatorului pentru a realiza o poză sau butonul de înregistrare pentru a porni și a opri înregistrarea video. Pe modelele cu Comenzi cameră, faceți clic pentru a realiza o poză sau pentru a porni și a opri înregistrarea.

Realizarea unui clip video macro în ralanti sau time-lapse

  1. Deschideți aplicația Cameră pe iPhone.

  2. Glisați spre dreapta pentru a selecta modul Ralanti sau Time-lapse.

  3. Apăsați pe 0,5x pentru a comuta la camera cu obiectiv ultra-superangular, apoi apropiați-vă de subiect.

  4. Apăsați butonul de înregistrare sau faceți clic pe Comenzi cameră (pe modelele compatibile) pentru a porni și opri înregistrarea.

Controlarea comutării automate la modul macro

Puteți controla când să comute automat aplicația Cameră la obiectivul ultra-superangular pentru realizarea pozelor și clipurilor video macro.

  1. Deschideți aplicația Cameră pe iPhone.

  2. Apropiați‑vă de subiect.

    Când ajungeți la distanță macro de subiect, pe ecran apare butonul Auto‑macro: Da.

  3. Apăsați pe butonul Auto‑macro: Da pentru a dezactiva comutarea automată la modul macro.

    Sfat: dacă poza sau clipul video devine neclar, vă puteți îndepărta sau apăsa pe 0,5x pentru a comuta la camera cu obiectiv ultra-superangular.

  4. Apăsați pe Auto‑macro: Nu pentru a activa din nou comutarea automată la modul macro.

Pentru a dezactiva comanda macro manuală pentru realizarea pozelor și clipurilor video, accesați Configurări  > Cameră, apoi dezactivați Comandă macro.

Dacă doriți să mențineți configurarea Comandă macro între sesiunile de utilizare a camerei, accesați Configurări  > Cameră > Menținere configurări, apoi activați opțiunea Comandă macro.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.