Blocarea iPhone-ului la o singură aplicație cu Acces ghidat

Cu Acces ghidat, puteți restricționa temporar iPhone-ul la o singură aplicație. Această opțiune poate fi utilă când îi permiteți unui copil să vă utilizeze iPhone-ul sau când doriți să vă concentrați asupra unei sarcini. Puteți fixa o limită de timp și puteți personaliza ce funcționalități, butoane hardware și zone de pe ecran sunt disponibile.

Ecranul unui iPhone afișând modul Acces ghidat în curs de configurare. iPhone-ul este blocat temporar doar în aplicația Calculator, iar unul dintre butoanele din aplicație a fost dezactivat.

Configurarea funcției Acces ghidat

  1. Accesați aplicația Configurări  pe iPhone.

  2. Apăsați pe Accesibilitate, apăsați pe Acces ghidat, apoi activați funcționalitatea Acces ghidat.

  3. Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni pentru sesiunile Acces ghidat:

    • Încheierea unei sesiuni cu un cod de acces: Apăsați pe Configurări cod de acces, apăsați pe Fixați un cod pentru acces ghidat, apoi introduceți un cod de acces.

    • Încheierea unei sesiuni cu Face ID sau Touch ID: Apăsați pe Configurări cod de acces, apoi activați Face ID (pe un iPhone cu Face ID) sau Touch ID (pe alte modele de iPhone).

    • Redarea unui sunet pentru anunțarea limitelor temporale: Apăsați pe Limite temporale, apăsați pe Sunet, apoi selectați un sunet sau apăsați pe Tone Store pentru a explora alte opțiuni.

    • Ascultarea enunțării limitelor temporale: Apăsați pe Limite temporale, apoi activați opțiunea Enunțare pentru a asculta timpul rămas înainte de încheierea unei sesiuni Acces ghidat.

    • Permiterea funcționalității Scurtătură accesibilitate în timpul unei sesiuni: Activați Scurtătură accesibilitate.

    • Configurarea duratei înainte de blocarea automată a iPhone-ului: Apăsați pe Auto‑blocare afișaj, apoi selectați o opțiune.

Pornirea unei sesiuni Acces ghidat

  1. Accesați aplicația pe care doriți să o utilizați.

  2. Pentru a activa Acces ghidat, efectuați una dintre următoarele acțiuni:

    Siri: formulați o solicitare către Siri precum „Turn on Guided Access”. Aflați cum să utilizați Siri.

  3. Încercuiți orice zonă a ecranului pe care doriți să o dezactivați. Trageți masca în poziția dorită sau utilizați mânerele pentru a-i ajusta dimensiunea.

  4. Apăsați pe Configurări sesiune, apoi activați sau dezactivați oricare dintre următoarele:

    • Buton lateral

    • Butoanele de volum

    • Mișcare (pentru a împiedica iPhone-ul să treacă din modul portret în modul peisaj sau să răspundă la alte mișcări)

    • Tastaturi software

    • Touch

    • Limită temporală

  5. Apăsați pe OK, apoi apăsați pe Start.

Important: detectarea accidentelor și serviciile de urgență nu sunt disponibile în timpul utilizării Acces ghidat. Ieșiți din Acces ghidat pentru a utiliza funcționalitatea Detectare accident sau pentru a efectua apeluri de urgență.

Terminarea sesiunii Acces ghidat

În funcție de opțiunile pentru codul de acces pe care le-ați ales când ați configurat Acces ghidat, veți introduce codul de acces pentru Acces ghidat sau veți utiliza Face ID pentru a încheia o sesiune Acces ghidat.

  • Utilizați codul de acces: Faceți triplu clic pe butonul lateral (pe un iPhone cu Face ID) sau pe butonul principal (pe celelalte modele de iPhone), apoi introduceți codul de acces pentru Acces ghidat.

  • Utilizarea Face ID sau Touch ID: Dacă ați activat opțiunea Face ID sau Touch ID în „Configurări cod de acces” pentru Acces ghidat, faceți triplu clic pe butonul lateral sau pe butonul principal, apoi deblocați iPhone-ul cu Face ID sau Touch ID (în funcție de modelul de iPhone).

Pentru a configura un iPhone cu o interfață simplificată și cu un set personalizabil de funcționalități de bază, consultați Manualul de utilizare Acces asistiv.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.