Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Configurarea notificărilor pentru e‑mail pe iPhone

În aplicația Mail , puteți să modificați configurările notificărilor pentru Mail și să alegeți de la ce cutii poștale și conversații prin e‑mail să primiți notificări.

Dezactivarea notificărilor pentru e-mailuri

Pentru a reduce întreruperile cauzate de conversațiile foarte active prin e-mail, puteți dezactiva notificările pentru mesajele dintr‑o conversație.

  1. Deschideți un e-mail din conversație.

  2. Apăsați pe butonul Răspundeți, apoi apăsați pe Ignorați.

Pentru a specifica o opțiune pentru e-mailurile ignorate, accesați Configurări  > Mail > Acțiune conversație ignorată, apoi selectați o opțiune.

Primirea de notificări pentru răspunsurile la un e-mail sau la o conversație

Puteți configura notificări de corespondență, care vă anunță când primiți e-mailuri în cutiile poștale favorite sau de la VIP-uri.

  • Când citiți un e‑mail: Apăsați pe butonul Răspundeți, apoi apăsați pe Primiți notificări.

  • Când scrieți un e‑mail: În timp ce scrieți un e-mail, apăsați pe câmpul Subiect, apăsați pe butonul Primiți notificări în câmpul Subiect, apoi apăsați pe Primiți notificări.

Pentru a schimba modul în care apar notificările, accesați Configurări  > Mail > Notificări, apoi activați opțiunea Permitere notificări.

Schimbarea configurărilor pentru notificările din Mail

  1. Accesați Configurări  > Mail > Notificări, apoi asigurați‑vă că opțiunea Permitere notificări este activată.

  2. Apăsați pe Personalizați notificările, apoi apăsați pe contul de e‑mail pentru care doriți să faceți modificări.

  3. Selectați configurările dorite, precum Alerte sau Insigne. Când activați Alerte, aveți opțiunea de a personaliza sunetele prin schimbarea tonului de alertă sau soneriei.

Puteți stabili orele la care doriți să permiteți notificările de la aplicația Mail. A se vedea Modificarea configurărilor pentru notificări.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.