Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Ascultarea muzicii Lossless pe iPhone

În aplicația Muzică , abonații Apple Music pot accesa milioane de piste codate folosind compresia audio Lossless.

Compresia Lossless este o formă de compresie care păstrează toate datele originale. Apple și-a dezvoltat propria tehnologie de compresie audio Lossless, denumită Apple Lossless Audio Codec (ALAC). Întregul catalog Apple Music este codat folosind ALAC la rezoluții între 16 biți/ 44,1 kHz (calitate CD) și 24 biți/ 192 kHz.

Notă: Muzica Lossless nu este disponibilă în planul Apple Music Voice. Pentru mai multe informații, consultați articolul de asistență Apple Cum se utilizează Apple Music Voice.

Ce trebuie să știți despre conținutul Lossless din Apple Music

  • Difuzarea conținutului audio Lossless printr-o rețea celulară sau Wi-Fi consumă semnificativ mai multe date. De asemenea, descărcarea conținutului audio Lossless utilizează semnificativ mai mult spațiu pe dispozitiv. Rezoluțiile mai mari utilizează mai multe date decât cele mai mici.

  • AirPods, AirPods Pro, AirPods Max și căștile Beats wireless utilizează codecul Bluetooth Apple AAC pentru a asigura o calitate excelentă a sunetului. Cu toate acestea, conexiunile Bluetooth nu sunt Lossless.

  • Pentru a obține o versiune Lossless a muzicii pe care ați descărcat-o deja din Apple Music, ștergeți muzica și descărcați-o din nou din catalogul Apple Music.

  • Pentru a asculta melodii la rate de eșantionare mai mari decât 48 kHz pe iPhone, aveți nevoie de un decodor digital-analogic extern.

Notă: Apple Music și conținutul Lossless nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Consultați articolul de asistență Apple Disponibilitatea serviciilor multimedia Apple.

Activarea conținutului audio Lossless și alegerea configurărilor de calitate audio

Puteți alege configurări de calitate audio pentru difuzarea prin date celulare, difuzarea prin Wi-Fi și descărcări.

  1. Accesați Configurări  > Muzică.

  2. Apăsați Calitate audio, apoi apăsați Lossless Audio pentru a activa sau dezactiva opțiunea.

  3. Alegeți calitatea audio pentru difuzarea și descărcarea conținutului audio.

    • Alegeți Lossless pentru o rezoluție maximă de 24 biți/48 kHz.

    • Alegeți Hi-Res Lossless pentru o rezoluție maximă de 24 biți/192 kHz.

Calitatea audio a muzicii difuzate depinde de disponibilitatea melodiilor, de condițiile de rețea și de capacitățile căștilor audio sau difuzoarelor conectate.

Identificarea muzicii Lossless

Dacă muzica este disponibilă la calitate Lossless, ecusonul Lossless apare pe paginile albumului. Când activați Audio Lossless în Configurări  > Muzică > Calitate audio, ecusonul Lossless apare și în ecranul În redare. Pentru a afla mai multe despre codarea Lossless a unei melodii, apăsați ecusonul Lossless pe o pagină de album sau în ecranul În redare.

Pentru informații suplimentare, consultați articolul de asistență Apple Despre conținutul audio Lossless în Apple Music.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.