Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Organizarea notițelor în dosare pe iPhone

În aplicația Notițe , puteți să organizați notițele în dosare și să fixați notițele importante în partea de sus a listei de notițe.

Crearea, redenumirea, mutarea sau ștergerea unui dosar

Listă de dosare cu câmpul de căutare în partea de sus.

În lista de dosare, efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:

  • Crearea unui dosar: Apăsați butonul Dosar nou, alegeți un cont (dacă aveți mai multe), apăsați Dosar nou, apoi introduceți un nume.

  • Crearea unui subdosar: Țineți apăsat un dosar, apoi trageți-l în alt dosar.

  • Redenumirea unui dosar: Țineți apăsat un dosar, apăsați Redenumiți, apoi introduceți un nume nou.

  • Mutarea unui dosar: Glisați spre stânga pe dosar, apăsați butonul Mutați dosarul, apoi alegeți un loc nou. Alternativ, țineți apăsat dosarul, apoi trageți-l în alt loc. Acesta devine subdosar dacă îl trageți în alt dosar.

  • Ștergerea unui dosar: Glisați spre stânga pe dosar, apoi apăsați butonul Ștergeți dosarul. Alternativ, țineți apăsat dosarul, apoi apăsați pe Ștergeți.

    Dacă vă răzgândiți, deschideți dosarul Șterse recent pentru a recupera notițele.

Fixarea notițelor

Pentru fixarea unei notițe importante în partea de sus a listei de notițe, țineți apăsat pe notiță, apoi apăsați pe opțiunea Fixați notița. Alternativ, glisați spre dreapta pe notiță, apoi apăsați fixarea.

Sortarea și modificarea vizualizării dosarului

Listă de notițe cu câmpul de căutare în partea de sus.

În lista de notițe, apăsați pe butonul Acțiuni de dosar, apoi efectuați oricare dintre următoarele:

  • Modificarea vizualizării dosarului: Selectați Afișați ca galerie sau Afișați ca listă.

  • Gruparea notițelor după dată: Apăsați pe Grupați după dată, apoi apăsați pe Da.

    Pentru a grupa toate notițele după dată în mod implicit, accesați Configurări  > Notițe, apoi activați opțiunea Grupați notițele după dată.

  • Schimbarea ordinii de sortare a unui dosar: Apăsați pe “Sortați după”, apoi alegeți Data editării, Data creării sau Titlu. De asemenea, puteți inversa ordinea de sortare (de exemplu, Cele mai vechi întâi sau Cele mai noi întâi).

    Pentru a alege o metodă de sortare implicită pentru toate dosarele, accesați Configurări  > Notițe > Sortați notițele după.

Mutarea unei notițe în alt dosar

Glisați spre stânga pe notiță, apoi apăsați butonul Mutați dosarul. Alternativ, țineți apăsată notița, apăsați Mutați, apoi alegeți un dosar.

Ștergerea unei notițe

Glisați spre stânga pe notiță, apoi apăsați butonul Ștergeți notița. Alternativ, țineți apăsată notița, apoi apăsați Ștergeți.

Dacă vă răzgândiți, deschideți dosarul Șterse recent pentru a recupera notița.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.