Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.

Transferul muzicii din alte servicii muzicale în Apple Music pe iPhone

Dacă vă abonați la Apple Music, puteți adăuga în biblioteca dvs. Apple Music muzica pe care ați salvat-o și listele de redare pe care le-ați creat în servicii muzicale terțe.

Notă: transferul muzicii în Apple Music este realizat de o terță parte. Apple Music și transferul muzicii din serviciile muzicale terțe nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Consultați articolul de asistență Apple Disponibilitatea serviciilor multimedia Apple.

Înainte de a începe

Asigurați‑vă că:

  • Utilizați iOS 18.4 sau ulterior și v-ați autentificat în contul dvs. Apple.

  • Opțiunea Sincronizare bibliotecă este activată în Configurări pentru a transfera muzică. Accesați Configurări  > Aplicații > Muzică, apoi activați Sincronizare bibliotecă dacă opțiunea nu este deja activată.

Transferul muzicii din servicii muzicale terțe

  1. Accesați aplicația Muzică  pe iPhone.

  2. Apăsați pe profilul dvs. în colțul din dreapta sus.

  3. Apăsați pe Transferare muzică de la alte servicii.

    Dacă nu vedeți această opțiune, trebuie să vă autentificați în contul dvs. Apple.

  4. Selectați un serviciu muzical, apoi autentificați-vă la acesta.

  5. Selectați ce doriți să transferați (toate articolele sau cele selectate), apoi apăsați pe Adăugați în bibliotecă.

    Notă: în funcție de serviciul muzical terț, puteți avea posibilitatea de a transfera toată muzica sau doar anumite articole (de exemplu, doar listele de redare pe care le-ați creat).

  6. Când se încheie transferul, apare unul dintre următoarele mesaje în partea de sus a ecranului:

    • Transfer finalizat: transferul s-a încheiat cu succes și vedeți un rezumat al melodiilor adăugate în biblioteca dvs. Apăsați pe OK.

    • Revizie necesară pentru unele melodii: transferul s-a încheiat, dar unele melodii nu au fost transferate. Puteți să revizuiți și să alegeți alte versiuni, dacă sunt disponibile (de exemplu, versiunea live a unei melodii dintr-un serviciu muzical terț nu a putut fi găsită în catalogul Apple Music, dar a fost găsită o versiune deluxe). A se vedea Revizuirea transferului.

Revizuirea transferului

În timpul transferului, melodia din serviciul muzical terț este corelată cu aceeași melodie oferită în catalogul Apple Music. (Nu se elimină nimic din celălalt serviciu muzical.)

Uneori, nu există corespondențe în catalogul Apple Music pentru o melodie, un videoclip muzical sau un album din serviciul muzical terț. Când examinați corespondențele, puteți alege dintre rezultatele alternative oferite sau puteți ignora sugestiile.

  1. Pe iPhone, efectuați una dintre următoarele acțiuni:

    • Accesați aplicația Muzică , apoi, în partea de sus a filei Bibliotecă, apăsați pe „Revizuiți acum” în mesajul „Revizie necesară pentru unele melodii”.

    • Accesați Configurări  > Aplicații > Muzică, apoi apăsați pe Revizuiți transferul curent.

  2. În ecranul Revizuiți alternativele, efectuați oricare dintre următoarele acțiuni pentru fiecare dintre articolele care trebuie examinate:

    • Alegeți o versiune alternativă: selectați unul dintre articolele afișate drept posibil corespondent al melodiei originale din serviciul muzical terț. Pentru a preasculta melodia, apăsați pe butonul Redați pe coperta albumului.

    • Nu transferați articolul: apăsați pe „Ignorați [articolul]” dacă nu doriți să transferați o versiune alternativă în biblioteca dvs. Apple Music. De asemenea, puteți selecta Ignorați tot pentru a finaliza transferul și a începe unul nou.

      Melodiile care nu au sugestii alternative sunt listate în secțiunea Indisponibil din partea de jos a ferestrei Revizuiți alternativele.

  3. Repetați pasul 2 până când terminați de revizuit toate alternativele pentru fiecare articol, apoi apăsați pe Adăugați [articolele] în bibliotecă.

    Notă: dacă nu puteți termina de revizuit corespondențele alternative într o singură sesiune, apăsați oricând pe Adăugați [articolele] în bibliotecă pentru a accepta corespondențele pe care le ați selectat până în acel moment. Puteți să reveniți la transferul inițial și să îl finalizați în termen de 30 de zile, dar trebuie să terminați de examinat toate alternativele din transferul respectiv înainte de a putea începe un transfer nou. Dacă vedeți opțiunea Revizuiți transferul curent în configurările Muzică, însemnă că există melodii care trebuie examinate dintr un transfer anterior.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.