Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Salvarea locurilor favorite în Hărți pe iPad

În aplicația Hărți , puteți salva locuri (de exemplu, locuința dvs., locul de muncă sau cafenele) în lista de favorite. Vă puteți găsi favoritele pe fișa de căutare.

O fișă de căutare din Hărți afișând mai multe favorite în apropierea părții de sus.

Sfat: Pentru ca locurile Acasă și Serviciu să apară automat drept favorite, adăugați adresa serviciului și cea de domiciliu în Fișa dvs. din Contacte.

Adăugarea unui loc la favorite

  1. În rândul Favorite de pe fișa de căutare, apăsați butonul Adăugați.

    Dacă nu apare butonul Adăugați, glisați spre stânga rândul Favorite.

  2. Realizați una dintre următoarele acțiuni:

    • Selectați o sugestie sub câmpul de căutare.

    • Introduceți un loc sau o adresă în câmpul de căutare, apoi selectați un rezultat al căutării.

De asemenea, puteți să apăsați un loc pe o hartă sau un rezultat al căutării în Hărți, apăsați pe Altele (în dreapta fișei locului), apoi apăsați pe Adăugați la Favorite.

Găsirea favoritelor

Un rând de favorite apare lângă partea de sus a fișei de căutare.

Pentru a vedea mai multe, glisați rândul spre stânga sau apăsați Altele deasupra rândului.

Editarea unei favorite

  1. Pe fișa de căutare, apăsați Altele deasupra rândului de favorite.

  2. Apăsați pe butonul Informații de lângă favorită.

  3. În funcție de loc, poate fi posibil să efectuați următoarele modificări:

    • Redenumirea favoritei: Apăsați dublu pe câmpul Etichetă, apoi introduceți un nume nou.

    • Modificarea adresei: Apăsați pe Carte de vizită, apoi faceți modificările.

    • Ștergerea locului din lista dvs. de favorite: Apăsați pe Eliminați din favorite.

  4. Apăsați pe OK.

Sfat: Partajați ora de sosire estimată de fiecare dată când vă îndreptați spre un loc din favorite. De exemplu, puteți să anunțați familia când vă întoarceți acasă de la birou. A se vedea Partajarea automată a orei estimate de sosire la locul dvs. favorit.

Precizarea adresei de acasă sau de la serviciu

Dacă aplicația Hărți nu localizează cu precizie adresa de domiciliu sau de serviciu, puteți îmbunătăți itinerarele către și de acasă sau de la serviciu corectând localizarea.

  1. Pe fișa de căutare, apăsați pe Altele deasupra rândului de favorite, apoi apăsați pe butonul Informații de lângă Acasă sau Serviciu.

  2. Apăsați Precizați localizarea pe hartă, trageți harta pentru a muta marcajul deasupra localizării corecte, apoi apăsați OK.

Ștergerea unui loc din favorite

Pe fișa de căutare, apăsați Altele deasupra rândului de favorite, apoi glisați articolul spre stânga.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.