Organizarea aplicațiilor în dosare pe iPhone

Vă puteți organiza aplicațiile în dosare pentru a le face mai ușor de găsit pe paginile ecranului principal.

Crearea dosarelor

  1. Țineți apăsat pe fundalul ecranului principal până când pictogramele aplicațiilor încep să tremure.

  2. Pentru a crea un dosar, trageți o aplicație peste altă aplicație.

  3. Trageți alte aplicații în dosar.

    Puteți avea mai multe pagini de aplicații în dosar.

  4. Pentru a redenumi dosarul, țineți-l apăsat, apăsați Redenumiți, apoi introduceți un nume nou.

    Dacă aplicațiile încep să tremure, apăsați fundalul ecranului principal și reîncercați.

  5. Când terminați, apăsați OK, apoi apăsați de două ori fundalul ecranului principal.

Pentru a șterge un dosar, apăsați dosarul pentru a-l deschide, apoi trageți toate aplicațiile din acesta. Dosarul este șters automat.

Notă: Organizarea aplicațiilor pe ecranul principal nu afectează organizarea lor din biblioteca de aplicații.

Mutarea unei aplicații dintr-un dosar pe ecranul principal

Puteți muta o aplicație dintr-un dosar pe ecranul principal pentru a fi mai ușor de găsit și deschis.

  1. Accesați pagina ecranului principal cu dosarul care conține aplicația, apoi apăsați dosarul pentru a-l deschide.

  2. Țineți apăsat pe aplicație până când toate aplicațiile încep să tremure.

  3. Trageți aplicația din dosar pe ecranul principal.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.