Completarea detaliilor de sănătate în aplicația Sănătate de pe iPhone

Pentru a personaliza aplicația Sănătate , adăugați numele dvs., data nașterii, sexul și alte informații elementare în Detalii Sănătate. Pentru a ajuta personalul de intervenție și alte persoane în cazul în care aveți o urgență medicală, creați un ID medical care conține informații despre afecțiunile medicale, medicații, alergii, grupa sanguină, contactele pentru urgențe și alte date. Pentru o mai bună gestionare a stării dvs. de sănătate cu ajutorul aplicației Sănătate, consultați periodic Lista de control Sănătate.

Completarea ecranului Detalii Sănătate

La prima deschidere a aplicației Sănătate, vi se cere să furnizați informații elementare despre starea dvs. de sănătate. Dacă nu furnizați toate informațiile solicitate, le puteți adăuga ulterior în ecranul Detalii Sănătate.

  1. Apăsați pe poza sau inițialele dvs. în partea dreaptă sus.

    Dacă nu vedeți poza sau inițialele dvs., apăsați pe Rezumat sau Explorare în partea de jos a ecranului, apoi derulați la partea superioară a ecranului.

  2. Apăsați Detalii Sănătate, apoi apăsați Editați.

    Ecranul Detalii Sănătate, care include câmpuri pentru nume, data nașterii, grupa sanguină și alte informații.
  3. Pentru a efectua o modificare, apăsați un câmp.

  4. Când terminați, apăsați OK.

Crearea unui ID medical

Personalul de intervenție și alte persoane pot vedea informațiile medicale esențiale în ID-ul dvs. medical, chiar dacă aveți iPhone-ul blocat. A se vedea Configurarea și vizualizarea ID-ului dvs. medical.

Ecranul ID medical cu informații precum data nașterii, afecțiunile medicale, medicații și un contact pentru urgențe.

Consultarea listei de control Sănătate

  1. Apăsați pe poza sau inițialele dvs. în partea dreaptă sus.

    Dacă nu vedeți poza sau inițialele dvs., apăsați pe Rezumat sau Explorare în partea de jos a ecranului, apoi derulați la partea superioară a ecranului.

  2. Apăsați Listă de control Sănătate.

  3. Pentru a activa sau a afla mai multe despre un articol din listă, apăsați pe acesta.

  4. Când terminați, apăsați OK.

Ecranul Listă de control Sănătate indicând că funcționalitățile ID medical, S.O.S. urgențe și notificările Detectare accident sunt activate.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.