Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Adăugarea articolelor într-o listă în aplicația Mementouri de pe iPhone

În aplicația Mementouri, puteți crea ușor liste cu lucruri de făcut pentru cumpărături, activități casnice, proiecte pentru serviciu și multe altele. Listele de cumpărături sortează automat articolele pe categorii, pentru a simplifica vizitele la magazin. Când adăugați un articol la o listă, puteți atașa imagini, configura fanioane, primiți alerte în funcție de oră, dată și localizare ș.a.m.d.

Un ecran prezentând mai multe liste în Mementouri. Câmpul de căutare apare în partea de sus, deasupra listelor inteligente pentru articolele scadente astăzi, mementourile programate, toate mementourile și cele cu fanion. Butonul Adăugați o listă este în dreapta jos.

Notă: Toate funcționalitățile Mementouri descrise în acest manual sunt disponibile atunci când utilizați mementouri actualizate pe iCloud. Unele funcționalități nu sunt disponibile când utilizați alte conturi.

Crearea unei liste noi

  1. Deschideți aplicația Mementouri pe iPhone.

  2. Apăsați Adăugați o listă, apoi alegeți un cont (dacă aveți mai multe). Dacă nu vedeți opțiunea Adăugați o listă, apăsați pe Liste în stânga sus.

  3. Introduceți un nume, apoi alegeți o culoare și un simbol pentru listă.

  4. Apăsați pe Tip de listă, apoi alegeți Standard, Cumpărături sau Listă inteligentă.

Adăugarea unui articol într-o listă

O listă de vderificare pentru o excursie cu cortul în Mementouri. Unele articole au taguri, localizări, fanioane și poze. Butonul Memento nou este în stânga jos.
  1. Alegeți o listă, apăsați pe Memento nou sau pe Articol nou, apoi introduceți text.

    Dacă tastați un text care corespunde unui memento finalizat anterior, mementoul respectiv apare ca sugestie. (Pentru a dezactiva aceste sugestii, accesați Configurări > Mementouri, apoi dezactivați Afișare sugestii.)

  2. Pentru a introduce informații suplimentare, apăsați pe Adăugați o notiță.

Configurați când și unde să vi se reamintească

Vi se poate reaminti la o anumită dată, la o anumită oră sau într-un anumit loc ori când îi trimiteți cuiva mesaje în aplicația Mesaje.

  • Programarea datei și orei: Apăsați pe butonul Dată și oră, apoi alegeți o opțiune.

  • Fixarea unui memento recurent: Apăsați pe butonul Editați detaliile, apăsați pe Repetare, apoi alegeți frecvența.

  • Primirea unui memento anticipat, înainte de data și ora programată: Apăsați pe butonul Editați detaliile, apăsați pe Memento anticipat, apoi alegeți când doriți să vi se reamintească. De exemplu, “cu 5 minute înainte”, “cu 2 zile înainte” sau altă opțiune.

  • Adăugarea unui loc: Apăsați butonul Localizare, apoi alegeți unde doriți să vi se reamintească (de exemplu, când ajungeți acasă sau când urcați într-un vehicul conectat prin Bluetooth® la iPhone-ul dvs.).

    Notă: Pentru a primi mementouri bazate pe localizare, trebuie să permiteți ca aplicația Mementouri să utilizeze localizarea dvs. precisă. Accesați Configurări  > Intimitate și securitate > Servicii de localizare. Activați Servicii de localizare, apăsați Mementouri, selectați La utilizarea aplicației, apoi activați Localizare precisă.

  • Primirea unui memento în aplicația Mesaje: Apăsați pe butonul Editați detaliile, activați opțiunea La schimbul de mesaje, apoi alegeți o persoană din lista de contacte. Mementoul va apărea data următoare când discutați cu persoana respectivă în aplicația Mesaje.

Configurarea unui fanion și unei priorități

  • Adăugarea unui fanion pentru un articol important: Apăsați pe butonul Fanion.

  • Configurați o prioritate: Apăsați pe butonul Editați detaliile, apăsați pe Prioritate, apoi alegeți Scăzută, Medie sau Ridicată.

Adăugarea unei poze sau scanarea unui document

  1. Apăsați pe butonul Poze.

  2. Realizați oricare dintre următoarele acțiuni:

    • Faceți o poză nouă.

    • Selectați o poză din biblioteca foto.

    • Scanați un document.

    • Scanați în inserați text.

Editarea detaliilor articolului

Apăsați pe articol, apoi apăsați pe butonul Editați detaliile.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.