Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Vedeți muzica recomandată pe iPhone

În aplicația Muzică, opțiunea Ascultați acum vă ajută să redați și să descoperiți albumele, listele de redare, interviurile și mixajele personale preferate pe baza preferințelor dvs.

Ecranul Ascultați acum afișând butonul de profil în dreapta sus. Listele de redare Selecții de top apar dedesubt. Sub Selecții de top se află secțiunea Redate recent, afișând două albume.

Selectarea genurilor și artiștilor dvs. favoriți

Atunci când apăsați prima dată pe Ascultați acum, vi se solicită să vă exprimați preferințele în Apple Music. Apple Music utilizează aceste preferințe atunci când recomandă muzică.

  1. Apăsați genurile preferate (apăsați dublu genurile pe care le apreciați și țineți-le apăsate pe cele care nu vă plac).

  2. Apăsați Înainte, apoi faceți același lucru cu artiștii care apar.

Pentru a adăuga un anumit artist care nu apare în listă, apăsați Adăugați un artist, apoi introduceți numele artistului.

Redarea muzicii

  1. Apăsați Ascultați acum, apoi apăsați o listă de redare sau un album.

  2. Apăsați Redați sau Aleatoriu pentru a reda lista de redare sau albumul în ordine aleatorie.

De asemenea, puteți să țineți apăsat pe o listă de redare sau un album, apoi să apăsați Redați.

Redarea melodiilor din catalogul unui artist

Accesați pagina unui artist, apoi apăsați butonul Redați de lângă numele artistului.

Aplicația Muzică redă melodiile din întregul catalog al artistului, mixând hiturile și melodiile mai puțin cunoscute.

Exprimați-vă preferințele în Apple Music

Realizați oricare dintre următoarele acțiuni:

  • Țineți apăsat pe un album, o listă de redare sau o melodie, apoi apăsați Apreciați sau Mai puține sugestii similare.

  • Pe ecranul În redare, apăsați butonul Altele, apoi apăsați Apreciați sau Mai puține sugestii similare.

Exprimarea preferințelor în Apple Music îmbunătățește recomandările următoare.

Evaluați muzica din biblioteca dvs.

  1. Accesați Configurări , apoi apăsați Muzică.

  2. Activați Afișare evaluare cu stele.

  3. În Muzică, țineți apăsată o melodie din bibliotecă, apăsați Evaluați melodia, apoi alegeți o evaluare de la una la cinci stele.

Evaluările melodiilor se sincronizează pe toate dispozitivele care utilizează același ID Apple.

Această opțiune apare doar dacă aveți deja evaluarea cu stele dintr-o bibliotecă sincronizată pe dispozitivul dvs.

Configurați Apple Music să vă ignore obiceiurile de ascultare

Dacă nu doriți ca urmăritorii dvs. din Apple Music să vadă muzica pe care o redați, urmați acești pași.

  1. Accesați Configurări , apoi apăsați Muzică.

  2. Dezactivați opțiunea Utilizare istoric audiții.

Dezactivarea istoricului de ascultare afectează noile recomandări de muzică și conținutul listelor de redare Replay.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.