Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Monitorizarea nivelurilor sunetului pe iPhone

Utilizați aplicația Sănătate pentru a monitoriza nivelurile sunetului din căști și nivelurile sunetului din mediul înconjurător. Această acțiune vă poate ajuta să înțelegeți cât timp și cât de des sunteți expus la volum ridicat, deoarece vă poate afecta auzul.

Vizualizarea nivelurilor sunetului

După ce conectați căștile EarPods, AirPods și alte modele compatibile la iPhone, nivelul sunetului este transmis automat în aplicația Sănătate.

După ce asociați Apple Watch-ul la iPhone și configurați aplicația Zgomot pe Apple Watch (necesită watchOS 6), nivelurile sunetului ambiant sunt trimise automat de pe Apple Watch în aplicația Sănătate. Consultați Manualul de utilizare Apple Watch.

Notă: Măsurătorile sunt mai precise cu AirPods decât prin căști conectate prin fir. Măsurătorile pentru căștile cu fir sunt estimate pe baza volumului iPhone-ului.

  1. Apăsați Explorare în dreapta jos, apoi apăsați Auz.

  2. Apăsați Niveluri sunet căști audio sau Niveluri sunet ambiant, apoi efectuați oricare dintre următoarele:

    • Aflați despre clasificările nivelurilor sunetului: Apăsați butonul Afișați informațiile.

    • Vizualizați nivelurile de expunere de-a lungul unei perioade de timp: Apăsați filele din partea de sus a ecranului.

      Toate nivelurile sunt măsurate în decibeli

    • Modificați intervalul de timp afișat în grafic: Glisați pe grafic la stânga sau la dreapta.

    • Vizualizați detaliile despre un anumit moment: Țineți apăsat graficul, apoi trageți-l pentru a muta selecția.

    • Vizualizați detaliile despre expunerea medie: Apăsați Afișați toate filtrele, apoi apăsați Medie zilnică.

    • Vizualizați o linie care reprezintă expunerea medie: Apăsați Expunere sub grafic.

    • Vizualizați intervalul maxim și minim: Apăsați Afișați toate filtrele, apoi apăsați Interval.

    • Filtrați datele după căști: Apăsați Afișați toate filtrele, derulați până în partea de jos a ecranului, apoi selectați una din căști,

    • Afișați bilanțuri: Derulați în jos. Pentru a vedea mai mult, apăsați Afișați tot.

Vizualizarea notificărilor pentru sunete ambiante

În general, sunetele sunt considerate puternice când depășesc 80 de decibeli. Puteți primi o notificare de la Apple Watch când sunetul atinge un nivel ce v-ar putea afecta auzul.

  1. Apăsați Explorare în dreapta jos, apoi apăsați Auz.

  2. Apăsați Notificări zgomot, apoi apăsați o notificare pentru mai multe detalii.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.