Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Efectuarea backupului și sincronizarea pozelor și clipurilor video cu iCloud

Puteți utiliza Poze iCloud pentru a vă stoca în mod securizat pozele și clipurile video pe iCloud. Dacă activați Poze iCloud pe toate dispozitive dvs., puteți vedea de pe orice dispozitiv pozele și clipurile video pe care le-ați realizat pe iPad. Puteți accesa pozele și clipurile video iCloud și dintr-un browser web.

Când este activată funcționalitatea Poze iCloud, pozele și clipurile video pe care le realizați sunt încărcate automat și stocate în formatul lor original la rezoluție integrală. Toate modificările pe care le realizați în colecția de poze de pe un dispozitiv se reflectă și pe celelalte dispozitive.

Notă: asigurați-vă că v-ați autentificat în același cont Apple pe toate dispozitivele dvs. și că dispozitivele întrunesc aceste cerințe minime de sistem: iOS 8.3, iPadOS 13.1, macOS 10.10.3 sau versiuni ulterioare ori un dispozitiv Windows cu iCloud pentru Windows 7.x sau ulterior.

Pentru a afla mai multe, consultați Configurarea Poze iCloud pe toate dispozitivele dvs.

Activarea funcționalității Poze iCloud

  1. Accesați aplicația Configurări pe iPad.

  2. Apăsați pe numele dvs., apoi apăsați pe iCloud.

  3. Apăsați pe Poze, apoi activați Sincronizați acest iPad.

iCloud încarcă automat fiecare poză și clip video pe care le realizați, astfel încât să beneficieze de backup și să fie sincronizate, iar dvs. să vă puteți accesa biblioteca de pe orice dispozitiv și în orice moment.

Verificarea realizării backupului pozelor și clipurilor video pe iCloud

Puteți verifica dacă funcționalitatea Poze iCloud vă sincronizează pozele pe iCloud, pentru a dispune de copii în cazul în care se întâmplă ceva cu iPad-ul dvs. Dacă sincronizarea este suspendată, nu se realizează backupul pozelor dvs. pe iCloud.

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Apăsați pe Colecții.

  3. În colțul din dreapta sus al ecranului puteți vedea o previzualizare a stării de sincronizare. Puteți vedea oricare dintre următoarele:

    • O insignă galbenă: sincronizarea iCloud este suspendată. Apăsați pe pictograma contului dvs. pentru a vedea detalii.

    • O pictogramă galbenă de avertizare: Spațiul de stocare iCloud este aproape plin. Apăsați pe pictograma contului dvs. pentru a vedea detalii.

    • Un semn de exclamare roșu: Spațiul de stocare iCloud este plin. A se vedea Obținerea de spațiu suplimentar pe iCloud.

    • O insignă albastră: Aveți notificări de la o bibliotecă partajată sau de la un album partajat. Apăsați pe pictograma contului dvs. pentru a vedea detalii.

    • Un cerc albastru parțial completat în jurul pictogramei contului dvs.: Există poze în curs de încărcare pe iCloud. Apăsați pe pictograma contului dvs. pentru a vedea detalii.

    • Un contur gri parțial completat în jurul pictogramei contului dvs.: Încărcările sunt suspendate. Apăsați pe pictograma contului dvs. pentru a vedea detalii.

  4. Apăsați pe contul dvs. pentru a vedea mai multe detalii. Sub profilul contului este afișată ultima dată când iPad-ul s-a sincronizat cu iCloud.

Dezactivarea opțiunii Optimizare stocare pe iPad

Funcționalitatea Poze iCloud vă poate ajuta să profitați la maximum de spațiul de stocare de pe iPad. Când este activată opțiunea Optimizați stocarea pe iPad, toate pozele și clipurile video la rezoluție integrală sunt stocate pe iCloud în formatul lor original, iar versiuni care economisesc spațiul de stocare sunt păstrate pe iPad. Funcționalitatea Stocare optimizată pe iPad este activată în mod implicit, însă o puteți dezactiva.

  1. Accesați aplicația Configurări pe iPad.

  2. Apăsați pe numele dvs., apoi apăsați pe iCloud.

  3. Apăsați pe Poze, apoi apăsați pe Descărcare și păstrare originale.

Obținerea de spațiu suplimentar pe iCloud

Dacă pozele și clipurile video încărcate depășesc planul dvs. de stocare, puteți trece la iCloud+ pentru mai mult spațiu de stocare și funcționalități suplimentare. A se vedea Abonarea la iCloud+.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.