Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Filtrarea și sortarea pozelor și clipurilor video dintr-un album pe iPad

Puteți să filtrați și să sortați pozele și clipurile video din albumele pe care le creați în aplicația Poze. De exemplu, puteți filtra un album pentru a afișa doar poze, doar clipuri video sau pozele și clipurile video pe care le-ați marcat drept favorite. De asemenea, puteți sorta pozele și clipurile video dintr-un album de la cele mai noi la cele mai vechi, de la cele mai vechi la cele mai noi sau într-o ordine personalizată.

Filtrarea pozelor și clipurilor video dintr-un album

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Apăsați pe Colecții, apoi apăsați pe Albume.

  3. Apăsați pe un album pentru a‑l deschide.

  4. Apăsați pe butonul Sortați și Filtrați, apăsați pe Filtrați, apoi alegeți o opțiune.

Pentru a elimina un filtru dintr-un album, apăsați pe pictograma care a înlocuit butonul Sortați și filtrați, apoi apăsați pe Eliminați filtrul.

Sortarea pozelor și clipurilor video dintr-un album

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Apăsați pe Colecții, apoi apăsați pe Albume.

  3. Apăsați pe un album pentru a‑l deschide.

  4. Apăsați pe butonul Sortați sau Filtrați, apoi alegeți o opțiune de sortare.

    Dacă alegeți Sortare personalizată, țineți apăsat pe miniatura pozei sau clipului video, apoi trageți‑o în altă poziție.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.