Utilizarea tastaturii pentru formule în Numbers pe iPhone

Puteți să utilizați tastatura pentru formule pentru a adăuga calcule matematice în foaia de calcul și pentru a alege funcții din browserul de funcții.

Pentru a deschide tastatura de formule, apăsați pe o celulă, apăsați pe butonul „Afișați tastatura” în partea de jos a ecranului, apoi apăsați pe butonul „Tastatură pentru formule” în stânga, deasupra tastaturii.

Tastatura pentru formule, cu editorul de formule în partea de sus și operatorii utilizați în formule sub acesta. Butonul Funcții pentru deschiderea browserului de funcții se află în stânga operatorilor, iar butonul pentru meniul Acțiune se află în dreapta.

Pentru a introduce date folosind tastatura pentru formule, efectuați una dintre următoarele acțiuni:

  • Adăugați text: Apăsați tastele pentru litere.

  • Adăugați o funcție: Dacă știți ce funcție doriți să inserați, începeți să o scrieți, apoi apăsați una dintre sugestiile care apar.

    Dacă nu știți sigur de ce funcție aveți nevoie, apăsați butonul Funcții pentru a deschide browserul de funcții, apăsați Categorii în partea de jos a browserului de funcții, apoi apăsați o categorie de funcții. Apăsați o funcție pentru a o insera în editorul de formule (glisați în sus și în jos pentru a vedea funcțiile disponibile). Pentru a afla mai multe despre o funcție, apăsați butonul Informații de lângă ea. (La prima apăsare a butonului Informații, afișarea informațiilor poate dura ceva timp.)

  • Adăugați un număr sau un simbol: Apăsați simbolurile de pe rândul de sus al tastaturii sau, pentru a insera numere, apăsați butonul Tastatură numerică.

Pentru instrucțiuni privind inserarea formulelor și funcțiilor în celule, consultați Calcularea valorilor utilizând datele din celulele de tabel.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.