Organizarea mementourilor în liste de pe iPhone

În aplicația Mementouri , puteți să căutați mementouri și să le organizați în liste și grupuri.

Un ecran prezentând mai multe liste în Mementouri. Listele inteligente apar în partea de sus pentru mementourile scadente astăzi, cele programate și cele cu fanion. Butonul Adăugați o listă este în dreapta jos.

Căutarea mementourilor

În câmpul de căutare de deasupra listei de mementouri, introduceți textul căutat.

Utilizarea listelor inteligente

Puteți să monitorizați și să organizați automat mementourile planificate folosind liste inteligente. Sub câmpul de căutare, apăsați oricare dintre următoarele:

  • Astăzi: Vedeți mementouri planificate pentru ziua curentă și mementouri depășite.

  • Programate: Vedeți mementourile programate după dată sau oră.

  • Cu fanion: Vedeți mementourile marcate drept importante.

  • Toate: Vedeți toate mementourile, indiferent de listă.

Crearea listelor și grupurilor de mementouri

Vă puteți organiza mementourile în liste și grupuri de liste, cum ar fi “serviciu”, “școală” sau “cumpărături”. Realizați oricare dintre următoarele acțiuni:

  • Creați și personalizați o listă nouă: Apăsați Adăugați o listă, introduceți un nume, apoi alegeți o culoare și un simbol pentru listă.

  • Creați un grup de liste: Apăsați Editați, apăsați Adăugați un grup, introduceți un nume, apoi apăsați Creați. Alternativ, trageți o listă peste altă listă.

  • Mutați și reordonați liste: Țineți apăsată o listă, apoi trageți lista în altă poziție. O puteți muta chiar și în alt grup.

  • Editați o listă sau un grup: Glisați spre stânga pe listă sau grup, apoi apăsați butonul Editați detaliile. Puteți schimba culoarea și simbolul unei liste.

  • Ștergeți o listă sau un grup și mementourile din acestea: Glisați spre stânga pe listă sau grup, apoi apăsați butonul Ștergeți.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.