Conectarea unui controler pentru jocuri la iPad

Puteți conecta un controller pentru jocuri compatibil la iPad prin Bluetooth sau folosind conectorul Lightning sau USB-C. Puteți să personalizați butoanele și chiar să adăugați un alt controller pentru a juca împreună cu un prieten.

Asocierea unui controller pentru jocuri Bluetooth

  1. Urmați instrucțiunile care însoțesc controllerul pentru a-l pune în modul detectabil.

  2. Pe iPad, accesați Configurări  > Bluetooth, activați Bluetooth, apoi apăsați pe numele dispozitivului.

Consultați articolul de asistență Apple Conectarea unui controller wireless pentru jocuri la dispozitivul dvs. Apple.

Conectarea unui controller pentru jocuri folosind conectorul Lightning sau USB-C

Dacă aveți un controller de jocuri compatibil, îl puteți conecta la iPad folosind conectorul Lightning sau USB-C. Urmați instrucțiunile care însoțesc controllerul.

În funcție de modelul de iPad și de controller, ați putea avea nevoie de un adaptor de la Lightning la USB (vândut separat).

Personalizarea butoanelor controllerului pentru jocuri

După ce asociați sau conectați un controller pentru jocuri compatibil, puteți personaliza butoanele pentru jocurile compatibile din Apple Arcade și App Store.

  1. Accesați Configurări  > General > Controller pentru jocuri.

  2. Apăsați butoanele pe care doriți să le schimbați.

  3. Pentru a personaliza pentru o anumită aplicație, apăsați Adăugați o aplicație.

Adăugarea unui alt controller de jocuri pentru a primi ajutor de la un prieten

Cu modul “Controller partener”, iPad‑ul combină două controllere pentru a controla un singur jucător într-un joc, astfel încât un prieten să vă poată ajuta să treceți la nivelul următor. Modul “Controller partener” este compatibil cu orice joc care acceptă controllere de jocuri.

  1. Conectați două controllere compatibile pentru jocuri la iPad prin Bluetooth sau folosind conectorul Lightning sau USB-C.

  2. Accesați Configurări  > General > Controller pentru jocuri > Controller partener.

  3. Alegeți controllerul principal, apoi alegeți controllerul secundar.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.