Animarea mesajelor pe iPad

În aplicația Mesaje , puteți să animați un singur mesaj cu un efect de balon sau să umpleți întreaga conversație cu un efect pe tot ecranul (de exemplu, baloane sau confeti). Puteți trimite mesaje Digital Touch și, de pe modelele compatibile, puteți trimite mesaje Memoji animate care vă înregistrează vocea și vă reflectă expresiile faciale.

Pentru a trimite și primi efecte pentru mesaje, aveți nevoie de iMessage.

O conversație din Mesaje cu efecte de balon și pe tot ecranul, precum și animații. Digital Touch și un mesaj scris de mână.

Animarea balonului de mesaj

Utilizați efecte pentru a anima balonul de mesaj: puteți trimite un mesaj care pare că se desprinde folosind efectul Impact sau Zgomot sau care pare că ajunge încet folosind efectul Delicat. Puteți chiar să trimiteți un mesaj personal cu cerneală invizibilă care rămâne neclar până când destinatarul glisează pentru a-l afișa.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe iPad.

  2. Într‑o conversație nouă sau existentă, scrieți un mesaj sau inserați o imagine sau un link.

  3. Țineți apăsat pe butonul Trimiteți, apoi apăsați pe punctele gri pentru a previzualiza diferite efecte de balon.

  4. Apăsați pe butonul Trimiteți cu un efect pentru a trimite mesajul cu efectul respectiv sau pe butonul Anulați efectul pentru a anula efectul și a reveni la mesaj.

Animarea efectelor pe tot ecranul

Puteți trimite mesaje cu efecte pe tot ecranul, cum ar fi lasere jucăușe, un proiector care se mișcă sau baloane cu ecou, care sunt redate când destinatarul primește mesajul dvs.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe iPad.

  2. Într‑o conversație nouă sau existentă, scrieți un mesaj sau inserați o poză sau un Memoji.

  3. Țineți apăsat pe butonul Trimiteți, apoi apăsați pe Ecran.

  4. Glisați spre stânga pentru a previzualiza diferite efecte de ecran.

  5. Apăsați pe butonul Trimiteți cu un efect pentru a trimite mesajul sau pe butonul Închideți pentru a anula efectul și a reveni la mesaj.

Aplicația Mesaje utilizează automat următoarele efecte de ecran pentru șiruri de text specifice:

  • Baloane pentru “La mulți ani”

  • Confetti pentru “Felicitări”

  • Artificii pentru “La mulți ani”

Trimiterea înregistrărilor Memoji sau Memoji animate

Pe modelele compatibile, puteți trimite mesaje Memoji care vă înregistrează vocea și vă surprind expresiile faciale.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe iPad.

  2. Începeți un mesaj nou sau deschideți o conversație, apăsați pe butonul Aplicații, apăsați pe Memoji, apoi glisați și apăsați pentru a alege un Memoji.

  3. Apăsați pe butonul Înregistrați pentru a vă înregistra vocea și expresiile faciale, apoi apăsați pe butonul Înregistrare pentru oprire.

    Apăsați Redați pentru a vă examina mesajul.

  4. Apăsați pe butonul Trimiteți înregistrarea pentru a trimite mesajul sau pe butonul Abandonați înregistrarea pentru a anula.

De asemenea, puteți să vă fotografiați sau să vă filmați ca Memoji, să decorați înregistrarea cu abțibilduri, apoi să o trimiteți. Alternativ, puteți deveni un Memoji într‑o conversație FaceTime.

Trimiterea unui efect Digital Touch

Cu Digital Touch, puteți trimite schițe animate, atingeri, săruturi, bătăi ale inimii și altele, în mod individual sau ca efect la o poză sau un clip video.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe iPad.

  2. Apăsați pe butonul Aplicații, glisați în sus sau apăsați pe Altele, apoi apăsați pe Digital Touch.

  3. Realizați una dintre următoarele acțiuni:

    • Trimiteți un gest animat: Apăsați sau țineți apăsat cu unul sau două degete. Gestul dvs. este trimis automat atunci când terminați realizarea acestuia.

      Țineți apăsat pe un punct colorat pentru a alege o culoare pentru apăsările cu un deget.

      Notă: Dacă aveți Apple Watch sau alt senzor care înregistrează date despre bătăile inimii, aplicația Mesaje poate utiliza datele înregistrate atunci când țineți apăsat cu două degete pentru a trimite bătăile inimii.

    • Trimiteți un desen animat: Desenați cu un deget.

      Puteți modifica culoarea, apoi începeți să desenați din nou.

    • Adăugați un efect la o imagine nouă: Apăsați pe butonul Cameră, apoi apăsați pe butonul Fotografiați pentru a fotografia sau pe butonul Filmați pentru a filma.

      Pentru a realiza o poză sau un clip video nou sau pentru a șterge orice ați desenat pe previzualizare, apăsați pe butonul Înapoi la previzualizare.

  4. Apăsați pe butonul Trimiteți pentru a trimite desenul sau imaginea sau pe butonul Închideți pentru a-l șterge.

Pentru a trimite o mâzgălitură animată pe un fundal alb, consultați Trimiterea unui mesaj scris de mână sau a unei mâzgălituri

Trimiterea unui mesaj scris de mână sau a unei mâzgălituri

Folosiți un deget pentru a scrie un mesaj sau a desena o mâzgălitură. Destinatarii văd ceea ce ați scris sau desenat, recreat în fața lor.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe iPad.

  2. Într‑o conversație, rotiți iPad-ul la orientarea peisaj.

  3. Apăsați pe tasta Scriere de mână pe tastatură.

  4. Scrieți un mesaj cu degetul sau alegeți un mesaj salvat din partea de jos, apoi apăsați pe OK.

  5. Apăsați pe butonul Trimiteți pentru a trimite mesajul sau pe butonul Eliminați pentru a anula.

    Spațiul de lucru pentru compunerea unui mesaj scris de mână. În stânga jos se află un buton pentru vizualizarea mesajelor salvate, iar în dreapta jos se află un buton pentru afișarea tastaturii.

După ce creați și trimiteți un mesaj scris de mână, mesajul este salvat în partea de jos a ecranului pentru scriere de mână. Pentru a utiliza din nou mesajul salvat, apăsați-l. Pentru a șterge mesajul salvat, țineți‑l apăsat până când mesajele încep să tremure, apoi apăsați pe butonul Ștergeți.

Pentru a trimite o mâzgălitură pe un fundal negru, consultați Trimiterea unui efect Digital Touch.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.