Explorarea pozelor și clipurilor video după localizare pe iPad

Aplicația Poze creează colecții ale pozelor și clipurilor dvs. video în funcție de locul unde au fost realizate. Puteți utiliza vizualizarea Hartă pentru a vedea pozele realizate într-un anumit loc, pentru a căuta poze realizate în apropiere și pentru a vedea colecții de poze pe o hartă.

Explorarea bibliotecii foto pe o hartă

Puteți explora pe o hartă biblioteca dvs. foto în funcție de localizare.

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Apăsați pe Bibliotecă, apăsați pe butonul Sortați și filtrați, apoi apăsați pe Afișați harta.

    Doar pozele și clipurile video care au informații despre loc integrate (date GPS) sunt incluse.

    Sfat: apropiați sau depărtați degetele pe hartă pentru a face zoom înainte sau zoom înapoi sau trageți pentru a vedea mai multe locuri.

  3. Apăsați pe miniatura unei poze pentru a vizualiza toate pozele și clipurile video realizate în locul respectiv.

Consultarea locului unde a fost realizată o poză sau un clip video

În timp ce vizualizați o poză sau un clip video, puteți vedea locul unde a fost realizat(ă).

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Deschideți o poză, apoi glisați în sus sau apăsați pe butonul Informații.

  3. Apăsați harta sau linkul adresei pentru a vedea mai multe detalii.

    Sfat: pentru a vedea mai multe poze din locul respectiv, apăsați pe Afișați pozele din apropiere.

Pentru a adăuga sau schimba locul sau adresa unde a fost făcută poza sau clipul video, consultați Modificarea datei, orei sau localizării.

Vizualizarea unei colecții pe o hartă

Puteți explora pe o hartă pozele și clipurile video dintr-o colecție în funcție de localizare.

  1. Accesați aplicația Poze pe iPad.

  2. Apăsați pe Colecții, apoi apăsați pe o colecție, cum ar fi o excursie sau o zi recentă.

  3. Apăsați pe butonul Mai multe, apoi apăsați pe Afișați harta.

    Sfat: apropiați sau depărtați degetele pe hartă pentru a face zoom înainte sau zoom înapoi sau apăsați pe Afișați pozele din apropiere pentru a vedea mai multe poze din acea zonă.

  4. Apăsați pe butonul Închideți pentru a închide harta.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.