Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Partajarea localizării în Mesaje pe Apple Watch

Într‑o conversație iMessage din aplicația Mesaje , le puteți transmite celorlalți unde vă aflați prin partajarea localizării dvs.

Notă: partajarea localizării în Mesaje nu este disponibilă în toate regiunile.

Activarea partajării localizării

  1. Deschideți aplicația Configurări pe Apple Watch.

  2. Apăsați pe Intimitate și securitate, apoi apăsați pe Servicii de localizare.

  3. Apăsați pe Partajare localizare, apoi asigurați‑vă că este activată opțiunea Partajați localizarea.

  4. Derulați în jos, apăsați pe Mesaje, apoi asigurați‑vă că este activată opțiunea “Solicitare data viitoare sau când partajați” sau “La utilizarea aplicației”.

Puteți găsi aceste configurări și pe iPhone‑ul asociat. Accesați Configurări > Intimitate și securitate > Servicii de localizare > Partajare localizare. În Servicii de localizare, apăsați pe Mesaje și alegeți o configurare.

Partajarea și actualizarea automată a localizării

Când partajați localizarea dvs. într‑o conversație Mesaje, localizarea se poate actualiza în timp real direct în conversație.

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe Apple Watch.

  2. Începeți o conversație nouă sau deschideți o conversație, apăsați pe butonul Aplicație, apoi apăsați pe butonul Găsire.

  3. Alegeți să partajați localizarea dvs. în timp real, care se actualizează pe măsură ce vă deplasați, sau partajați localizarea dvs. statică.

    • Partajați localizarea în timp real: Apăsați pe Partajați.

    • Partajați localizarea statică: Apăsați pe butonul Reper, apoi apăsați pe Trimiteți reperul.

      Persoana care primește localizarea dvs. statică poate apăsa pe mesaj pentru a deschide localizarea dvs. în aplicația Hărți .

  4. Apăsați pe Partajați, apoi alegeți pentru cât timp doriți să partajați localizarea.

    (Apăsați pe “Nedeterminat” dacă doriți să partajați localizarea dvs. până când o veți opri manual.)

  5. Apăsați pe Trimiteți pentru a trimite mesajul dvs. (Sau apăsați pe butonul Anulați dacă v‑ați răzgândit.)

Pentru ca destinatarul dvs. să partajeze propria localizare, persoana respectivă poate apăsa pe mesajul care include localizarea pentru a deschide aplicația Găsire persoane, apoi trebuie să apese pe Partajați.

Aplicația Mesaje prezentând o hartă cu localizarea marcată a unei persoane.

Oprirea partajării localizării

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe Apple Watch.

  2. Deschideți o conversație, apoi apăsați pe mesajul care include localizarea dvs. partajată.

  3. Apăsați pe Opriți partajarea.

De asemenea, puteți deschide aplicația Găsire persoane , apăsați pe persoana cu care vă partajați localizarea, derulați în jos, apoi apăsați pe Opriți partajarea.

Solicitarea localizării unei alte persoane

  1. Deschideți aplicația Mesaje pe Apple Watch.

  2. Începeți un mesaj nou sau deschideți o conversație.

  3. Apăsați pe butonul Aplicație, apăsați pe butonul Găsire, apoi apăsați pe Solicitați.

  4. Apăsați pe Trimiteți pentru a trimite mesajul dvs.

Destinatarul primește un mesaj prin care i se solicită să își partajeze localizarea. Partajarea localizării începe după ce persoana respectivă apasă pe Partajați.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.