Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Configurarea Touch ID pe iPhone

Utilizați Touch ID (modelele compatibile) pentru a debloca în siguranță și comod iPhone-ul, a autoriza cumpărăturile și plățile și a vă autentifica în numeroase aplicații terțe apăsând butonul principal cu un deget.

Pentru a utiliza Touch ID, trebuie de asemenea să configurați un cod de acces pe iPhone.

Activarea Touch ID

  1. Accesați Configurări  > Touch ID și cod de acces.

  2. Activați oricare dintre opțiunile de sub “Utilizați Touch ID pentru”, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.

Dacă activați iTunes și App Store, vi se solicită parola contului Apple atunci când realizați prima achiziție din App Store, Apple Books sau iTunes Store. La următoarele achiziții, vi se cere să utilizați Touch ID.

Notă: Dacă nu puteți să adăugați o amprentă sau să vă deblocați iPhone-ul folosind Touch ID, consultați articolul de asistență Apple Dacă nu funcționează Touch ID pe dispozitivul iPhone sau iPad.

Alegeți când utilizați Touch ID

Puteți utiliza Touch ID pentru a vă debloca iPhone-ul, a autoriza plăți, a completa automat parolele și a deschide aplicații protejate prin parolă.

Accesați Configurări  > Touch ID și cod de acces, apoi activați opțiunile de sub “Utilizați Touch ID pentru”.

Adăugarea unei amprente

Puteți să adăugați mai multe amprente (ambele degete mari și degete arătătoare, de exemplu).

  1. Accesați Configurări  > Touch ID și cod de acces.

  2. Apăsați Adăugați o amprentă.

  3. Urmați instrucțiunile de pe ecran.

Denumirea sau ștergerea unei amprente

  1. Accesați Configurări  > Touch ID și cod de acces.

    Dacă ați adăugat mai multe amprente, așezați un deget pe butonul principal pentru a-i identifica amprenta.

  2. Apăsați amprenta, apoi introduceți un nume (cum ar fi “Degetul mare”) sau apăsați Ștergeți amprenta.

Dezactivarea Touch ID

Accesați Configurări  > Touch ID și cod de acces, apoi dezactivați una sau mai multe opțiuni.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.