Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Organizarea fișierelor în dosare pe iPhone

În aplicația Fișiere , organizați documente, imagini și alte fișiere în dosare.

Crearea unui dosar

  1. Deschideți un amplasament sau un dosar existent.

  2. Trageți în jos din centrul ecranului, apoi apăsați pe butonul Dosar nou.

    Notă: Dacă nu vedeți butonul Dosar nou, nu se poate crea un dosar în acel amplasament.

Copierea, duplicarea, redenumirea, mutarea sau ștergerea unui fișier sau dosar

Țineți apăsat pe fișier sau dosar, apoi alegeți o opțiune.

Pentru a duplica, muta sau șterge mai multe fișiere sau dosare, apăsați Selectați, apăsați articolele dorite, apoi apăsați o opțiune în partea de jos a ecranului.

Notă: Este posibil ca unele opțiuni să nu fie disponibile, în funcție de ce ați selectat. De exemplu, nu puteți șterge sau muta biblioteca unei aplicații (un dosar etichetat cu numele aplicației).

Partajarea unui fișier

Țineți apăsat fișierul, apoi apăsați Partajați pentru a efectua acțiuni cum ar fi trimiterea unei copii a fișierului.

Cu iCloud Drive, puteți să autorizați alte persoane să vizualizeze sau să editeze fișierul.

Etichetarea unui fișier sau dosar

  1. Țineți apăsat fișierul sau dosarul, apăsați Etichete, apoi apăsați una sau mai multe etichete.

  2. Când ați terminat, apăsați OK.

    Pentru a găsi articole etichetate, apăsați Explorare, apoi apăsați un articol sub Etichete.

Pentru a elimina o etichetă, apăsați-o din nou.

Marcarea unui dosar drept favorită

Țineți apăsat dosarul, apoi apăsați Favorită.

Pentru a găsi favoritele, apăsați Explorare.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.