Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.
Modificarea acestei comenzi va actualiza automat această pagină

Începeți utilizarea aplicației Muzică pe iPad

Ascultați melodiile din biblioteca muzicală de pe iPad cu aplicația Muzică . Redați în flux muzică din catalogul Apple Music dacă vă abonați la Apple Music și accesați toată muzica pe toate dispozitivele pe care v-ați autentificat în contul Apple.

Fila Noutăți afișând bara laterală în stânga și secțiunea Noutăți în dreapta. Fila Noutăți afișează muzica recomandată în partea de sus. Glisați la stânga pentru a vedea mai multe melodii și clipuri video recomandate. Secțiunea Cele mai recente melodii apare dedesubt. Mini-playerul se află în partea de jos.

Abonarea la Apple Music

Pentru a profita la maximum de aplicația Muzică, abonați-vă la Apple Music și alegeți dintre milioane de melodii de redat în flux sau de descărcat. Accesați Configurări  > Aplicații > Muzică, apoi activați Abonați‑vă la Apple Music. După ce vă abonați la Apple Music, puteți să selectați artiști favoriți (și să primiți notificări despre aceștia), să vizualizați versurile melodiilor etc.

Fila Căutare afișând bara laterală în stânga și un câmp de căutare în dreapta sus. Sub câmpul de căutare apar diverse categorii muzicale. Mini-playerul se află în partea de jos.

Găsirea muzicii

Utilizați funcționalitatea Căutare pentru a găsi rapid muzica. Apăsați pe Căutare în bara laterală pentru a explora muzica după categorie sau introduceți un artist, versuri sau alte cuvinte cheie în câmpul de căutare pentru a găsi melodii, albume și liste de redare.

Fila Liste de redare afișând bara laterală în stânga și lista de liste de redare în dreapta. În partea de sus se află butoanele pentru crearea unei noi liste de redare sau a unui dosar nou.

Crearea unei liste de redare

Cu listele de redare, organizați melodiile pentru o anumită temă, stare de spirit sau ocazie. Apăsați pe butonul Afișați bara laterală în bara de file din partea de sus a ecranului, derulați în partea de jos a barei laterale, apoi apăsați pe Listă de redare nouă. Pentru a adăuga o melodie la lista de redare, apăsați pe butonul Mai multe în dreptul unei melodii, apoi apăsați pe Adăugați la o listă.

Fila Acasă din aplicația Muzică afișând bara laterală în stânga și secțiunea Acasă în dreapta. Fila Acasă afișează Selecții de top în partea de sus. Muzica redată recent apare dedesubt, afișând patru coperte de albume. Mini-playerul se află în partea de jos.

Crearea bibliotecii

Puteți adăuga melodii la biblioteca dvs. în mai multe moduri. De exemplu, abonați-vă la Apple Music sau cumpărați albumul preferat din iTunes Store. Dacă utilizați deja un Mac, accesați Configurări  > Aplicații > Muzică, apoi apăsați pe Sincronizare bibliotecă: întreaga dvs. bibliotecă muzicală devine disponibilă pe iPad.

Doriți să aflați mai multe?

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.