Este posibil ca produsele, serviciile și funcțiile sistemului de operare
să nu fie disponibile în această țară.

Configurarea și utilizarea aplicației Mascare e-mail pe iCloud+ pe toate dispozitivele dvs.

Puteți accesa Mascare e-mail pe iPhone, iPad, un dispozitiv Mac sau pe iCloud.com dacă dvs. sau cineva din grupul dvs. de Partajare familială are un abonament iCloud+.

Pentru o prezentare generală a acestei funcționalități, consultați Creați adrese de e-mail unice și aleatorii cu Mascare e‑mail și iCloud+.

Notă: Asigurați‑vă că v‑ați autentificat în același cont Apple pe fiecare dispozitiv. Dacă nu v‑ați autentificat în contul dvs. Apple pe un dispozitiv, nu veți putea să accesați opțiunea „Mascare e‑mail” pe dispozitivul respectiv.

Configurarea și utilizarea funcționalității Mascare e-mail pe iPhone sau iPad

  1. Pe iPhone sau iPad, deschideți Configurări.

    Asigurați-vă că sunteți autentificat în contul dvs. Apple. Dacă da, vă veți vedea numele afișat în partea superioară aplicației Configurări.

  2. Pentru a vă păstra privată adresa de e-mail personală, efectuați oricare din următoarele acțiuni:

    • În Safari: deschideți un site, apăsați pe câmpul de e-mail, apoi apăsați pe Mascare e-mail deasupra tastaturii pentru a genera un nou e-mail aleatoriu sau utiliza unul deja creat pentru site.

    • În Mail: deschideți o nouă fereastră de e-mail, atingeți câmpul De la, apoi alegeți Mascare e-mail în meniul pop-up.

    • În Apple Pay (iOS 17, iPadOS 17 sau o versiune ulterioară): în foaia de plăți, atingeți Contact, apoi alegeți Mascare e-mail ca să generați o adresă de e-mail nouă sau să utilizați una pe care ați creat-o deja pentru aplicație sau site web.

      Notă: Această opțiune devine disponibilă numai atunci când o aplicație sau un site web solicită o adresă de e-mail din foaia de plăți.

    • În aplicațiile terțe acceptate: (iOS 16, iPadOS 16 sau o versiune ulterioară) deschideți o aplicație, atingeți câmpul de e-mail, apoi atingeți Mascare e-mail deasupra tastaturii ca să generați o nouă adresă de e-mail aleatorie unică sau să utilizați una pe care ați creat-o deja pentru aplicație.

    • În configurările iCloud: în Configurări, atingeți numele dvs., atingeți iCloud, apoi atingeți Mascare e-mail. Puteți vedea și gestiona toate adresele dvs. unice și aleatorii.

    • În configurările Portofel și Apple Pay (iOS 17, iPadOS 17 sau o versiune ulterioară): în Configurări, atingeți Portofel și Apple Pay, atingeți E-mail, apoi activați Mascare e-mail.

Pentru mai multe informații despre funcționalitatea Mascare e-mail pe iPhone sau iPad, consultați oricare dintre următoarele:

Configurarea și utilizarea aplicației Mascare e-mail pe dispozitivul dvs. Mac

  1. Pe Mac, alegeți meniul Apple  > Configurări sistem, apoi asigurați-vă că v-ați autentificat în contul dvs. Apple.

    Dacă sunteți, numele dvs. este afișat în partea de sus a barei laterale.

  2. Pentru a vă păstra privată adresa de e-mail personală, efectuați oricare din următoarele acțiuni:

    • În Safari: deschideți un site, faceți clic pe câmpul de e-mail, apoi clic pe Mascare e-mail pentru a genera un nou e-mail aleatoriu sau a utiliza unul deja creat pentru site.

    • În Mail: deschideți o nouă fereastră de e-mail. În câmpul De la, faceți clic pe meniul pop-up și selectați Mascare e‑mail.

    • În Apple Pay: (macOS 14 sau o versiune ulterioară): în foaia de plăți, faceți clic pe  butonul Creion din secțiunea Contact, apoi selectați caseta Mascare e-mail pentru a genera o adresă de e-mail nouă.

      Notă: Această opțiune devine disponibilă numai atunci când o aplicație sau un site web solicită o adresă de e-mail din foaia de plăți. Aceeași adresă de e-mail va fi utilizată pentru achizițiile următoare în aplicația sau pe site-ul respectiv.

    • În Configurări sistem (macOS 13 sau o versiune ulterioară): faceți clic pe numele dvs. în partea de sus a barei laterale, faceți clic pe iCloud, apoi faceți clic pe Mascare e-mail. Puteți vedea și gestiona toate adresele dvs. unice și aleatorii de e-mail.

    • În configurările Portofel și Apple Pay (macOS 14 sau o versiune ulterioară): în Configurări sistem, faceți clic pe Portofel și Apple Pay în bara laterală, apoi activați Mascare e-mail.

Pentru mai multe informații despre funcția Mascare e-mail pe Mac, consultați Utilizarea funcționalității Mascare e‑mail în aplicația Mail de pe Mac în Manual de utilizare Mail pentru Mac și Utilizarea funcționalității Mascare e‑mail pe Mac în Manual de utilizare Mac.

Utilizarea Mascare e-mail pe iCloud.com

Puteți crea și gestiona adrese de e-mail unice și aleatorii din Configurări pe iCloud.com. De asemenea, puteți să trimiteți și să răspundeți la e-mailuri folosind aceste adrese unice în Mail pe iCloud.com.

Pentru mai multe informații despre Mascare e‑mail pe icloud.com, Consultați Utilizarea Mascare e‑mail în aplicația Mail pe iCloud.com și Crearea și editarea funcționalității Mascare adresă de e‑mail în iCloud.com.

Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.