Partidul Național Liberal (România)

Partidul Național Liberal
Abreviere	PNL
Oameni cheie
Președinte	Ilie Bolojan
Secretar general	Robert Sighiartău
Purtător de cuvânt	Ionel Bogdan
Fondator(i)	Ion C. Brătianu
Date
Înființat	24 mai 1875 (înființare istorică) 15 ianuarie 1990 (reînființare)
Desființat	noiembrie 1947 (interzis de regimul comunist)
Sediu	Aleea Modrogan nr. 1, Sector 1, București
Ziar	Românul (1875–84) Voința Națională (1884–1914) Viitorul (1914–38, 1944–45) Drapelul (1944–48) Liberalul (înainte și după 1990)
Organizație de tineret	Tineretul Național Liberal (TNL) Clubul Studențesc Liberal (CSL) Clubul Elevilor Liberali (CEL)
Număr de membri (2024)	252.000
Informații
Ideologie oficială	Liberalism conservator Liberalism economic Național-liberalism (de jure, istoric) Pro-europenism Popularism Big tent / catch-all (de facto) Neoliberalism Conservatorism social (minoritar) Opoziție față de drepturile LGBT
Poziție politică	Centru-dreapta (de jure)
Slogan politic	Prin noi înșine!
Afiliere națională	Convenția Democrată Română (1991–1992; 1993–1999) Alianța Dreptate și Adevăr (2003–2007) Alianța de Centru-Dreapta (2011–2013) Uniunea Social-Liberală (2011–2014) Alianța Creștin Liberală (2014) Coaliția Națională pentru România (2021–2025) Alianța Electorală România Înainte (2025) Coaliția Pro-Occidentală (2025–2026)
Afiliere internațională	Internaționala Centrist-Democrată (ICD/CDI) Uniunea Democrată Internațională (UDI/IDU)
Afiliere europeană	Partidul Popular European (PPE/EPP)
Grup europarlamentar	Grupul european liberal EGL
Culori oficiale	Galben      Albastru
Senat	25 / 134
Camera Deputaților	54 / 330
Parlamentul European	8 / 33
Consilieri locali	12.767 / 39.900
Primari	1.248 / 3.176
Consilieri județeni	489 / 1.340
Președinți de consilii județene	17 / 41
Guvern	7 / 16
Drapelul partidului
Prezență online
www.pnl.ro

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic istoric parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub aceeași denumire la data de 24 mai 1875 în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești și reînființat ulterior după Revoluția Română din 1989, în ianuarie 1990 de Radu Câmpeanu și alți foști membrii supraviețuitori ai Partidului Național Liberal (PNL) interbelic și postbelic (înainte ca acesta să fie desființat și interzis de comuniști în 1947 pe toată durata comunismului în România, ca alte partide istorice, e.g., Partidul Național-Țărănesc (PNȚ). În prezent, este unul dintre principalele partide politice din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară precum și unul dintre cele mai vechi partide politice din Europa și din familia partidelor liberale europene, conform primei date de înființare a acestuia. Împreună cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD/PNȚ-CD), cu care s-a aflat, în special de-a lungul anilor 1990, într-o anumită alianță politică, mai precis în cadrul Convenției Democrate Române (CDR), Partidul Național Liberal (PNL) contemporan este unul dintre cele mai vechi formațiuni politice din țară în istoria României postdecembriste.

De-a lungul timpului (în special în timpul Regatului României), majoritatea guvernelor României au fost conduse de prim-miniștrii afiliați acestei formațiuni politice istorice (în total, un număr de 13 premieri până în prezent), cu excepția perioadei comuniste (i.e., Republica Populară Română, RPR pe scurt, respectiv Republica Socialistă România, RSR pe scurt, mai exact între 1947 și 1989) și a perioadei postdecembriste (i.e., din 1990 până în prezent). PNL a fost implicat în mai multe evenimente majore din istoria modernă a României, precum: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877) în contextul Războiului de independență (1877–1878), ridicarea României la rang de regat (1881), Primul Război Mondial și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923 precum și relansarea economică după Marea criză economică din 1929–1933. Cu toate acestea, partidul a avut un rol negativ în reprimarea violentă a Răscoalei Țărănești din 1907 în timpul guvernului Dimitrie Sturdza IV. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă și contemporană.

În anul 2024, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea cel mai mare partid politic din România după Partidul Social Democrat (PSD), partid cu care este aliat în cadrul Coaliției Naționale pentru România (CNR) din 2021 până în prezent (anterior în cadrul Uniunii Social-Liberale sau USL pe scurt, între 2011 și 2014), în ceea ce privește numărul total de aleși locali precum și parlamentari. Totodată, în prezent, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic românesc din cadrul Parlamentului European (PE) cu 8 europarlamentari sau eurodeputați din totalul de 33 alocați României, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024. De asemenea, după Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic care a guvernat cel mai mult timp în România postdecembristă.

În pofida ideologiilor politice revendicate în teorie de Partidul Național Liberal (PNL) contemporan în istoria sa recentă, acest partid politic a demonstrat, în practică, că este mai degrabă un partid politic de tip big tent/catch all, incluzând în rândurile membrilor acestuia politicieni de la alte partide politice prin traseism politic, migrație electorală, fuziuni prin absorbție sau invitații politice (e.g., Theodor Stolojan invitat de Valeriu Stoica sau Klaus Iohannis invitat de Crin Antonescu), precum și un partid populist de dreapta, fiind deseori criticat de o fostă parte a electoratului acestuia precum și de oponenții și foștii aliați politici de trădare, mai ales referitor la alianțele ulterioare pe care le-a constituit alături de Partidul Social Democrat (PSD), adversar mai degrabă nominal al PNL-ului contemporan, încă de la începutul anilor '90, atunci când PNL-ul condus de Radu Câmpeanu a format un guvern de largă majoritate alături de Frontul Salvării Naționale (FSN) între 1991 și 1992, mai precis cabinetul Stolojan.

Totodată, de-a lungul istoriei postdecembriste și cu precădere în anii 1990, Partidul Național Liberal (PNL) contemporan a fost un partid divizat cu multe formațiuni politice scindate din acesta și apoi re-integrate sau absorbite. De asemenea, partidul a mai fost criticat de-a lungul timpului pentru faptul că are membrii marcanți care, în trecut, au făcut parte din Partidul Comunist Român (PCR; e.g., Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu-Tăriceanu sau Emil Boc) sau care au colaborat cu Securitatea (e.g., Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu-Quintus) ori membrii care au avut rude care au făcut-o (e.g., Ludovic Orban) precum și pentru apropierile față de Partidul Social Democrat (PSD). Astfel, partidul a fost perceput ca trădător din punctul de vedere al unei părți semnificative din fostul electorat al acestuia, această percepție planând inclusiv asupra partidelor mai mici scindate din PNL de-a lungul timpului, e.g., Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT) sau Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), ultimul parțial rupt din PNL, ambele două re-integrate sau absorbite de PNL în trecut. În 2014, în urma absorbției Partidului Democrat Liberal (PDL), PNL a devenit urmașul juridic al FSN (care a fost predecesorul PDL respectiv PD mai timpuriu). Astfel, Vasile Blaga, fost lider FSN Bihor în perioada 1990–1992, a devenit co-președinte al Partidului Național Liberal (PNL) în 2014 (păstrând această funcție până în 2016). În plus, la începutul anilor 2020, sub guvernul Ciucă, PNL a fost adesea criticat pentru tendințele acestuia de autoritarism și iliberalism, acest partid politic rămânând liberal doar în nume, ideologic poziționându-se adițional mai degrabă ca social-conservator, încălcându-și, în același timp, promisiunile electorale anterioare conform cărora nu vor readuce Partidul Social Democrat (PSD) la guvernare.

Istoric

Origini

Vezi și: Liberalismul românesc și Istoria liberalismului în România

Martie 1871, prima tendință de unificare a partidului

Primii ani ai domniei noului principe Carol I sau fost caracterizați de instabilitate politică, în care facțiuni liberale și conservatoare își disputau puterea, făcând alianțe și compromisuri adesea bizare. În 1867, a avut loc „Înțelegerea de la Concordia” între facțiunile liberale, cu excepția celei conduse de Ion Ghica. Acest acord a dus la crearea pentru prima dată a unui program de guvernare numit „Fracțiunea”, care avea vederi progresiste. Următoarele trei guverne au fost impuse de acest embrion de partid liberal, care a intrat în conflict cu Marile Puteri din cauza politicii sale antisemite. Ca răspuns, a apărut o nouă facțiune conservatoare numită „Juna Dreaptă”, condusă de N. Blaremberg, Aristide Pascal și Petre P. Carp.

Un moment important în istoria Partidului Național Liberal a fost în martie 1871, când, odată cu instalarea unui guvern conservator, liberalii au fost aruncați în opoziție. Conștienți de necesitatea combaterii comune a adversarilor politici, și abandonând interesele de grup și rivalitățile dintre personalități, liberalii au arătat o mai mare dorință de colaborare în cadrul alegerilor organizate la începutul lunii mai de Lascăr Catargiu. Totuși, ingerințele administrative și nemulțumirea unor electori față de radicali și fracționiști, care prin atitudinea lor puseseră în pericol edificiul politic fragil instituit în 1866, au asigurat un succes consistent pentru coaliția conservatoare, marcând astfel un moment important în viața politică românească prin depășirea instabilității guvernamentale și inaugurarea unei perioade de ordine constituțională și construcție legislativă.

Pierzând puterea în asemenea împrejurări, cu o poziție șubredă în corpurile legiuitoare, liberalii radicali și-au intensificat eforturile pentru realizarea unor acțiuni concertate la scară națională. Deoarece posibilitățile lor de activitate politică erau limitate, având un număr restrâns de deputați și senatori, liberalii și-au pus toate nădejdile în presă. Aceasta urma să devină principalul instrument al activității lor opoziționiste, un mecanism pentru modelarea opiniei publice și o forță puternică împotriva guvernului conservator. Astfel, la 8 noiembrie 1871, s-a organizat la Iași un congres al presei liberale, unde reprezentanți ai unor periodice și-au propus un program comun de acțiune. În baza acestui acord, a fost organizată o campanie politică susținută, care a denunțat tranzacțiile economico-financiare oneroase cu firme străine, influența politicii germane și rolul lui Carol I în susținerea acestei politici.

24 mai 1875, fondarea Partidului Național Liberal (PNL)

Ion C. Brătianu și fiii lui, Vintilă și Ionel Brătianu, în 1891. Toți trei au ocupat funcția de prim-ministru al României din partea Partidului Național Liberal (PNL).

Un moment decisiv în acțiunea liberală a fost campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze unitari împotriva guvernului conservator, liberalii au constituit un comitet central electoral încă de la 4 ianuarie, cu scopul de a coordona activitatea politică la nivel național. În aceeași perioadă, pe 23 ianuarie, a început editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”. Două zile mai târziu, liberalii au fondat o ligă destinată să combată guvernul conservator. Aceștia tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, și organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar în sate, adresându-se direct maselor populare. Activitatea propagandistică a generat o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile având loc în săli, grădini publice și chiar pe străzi, pline de nemulțumiri exprimate față de guvernul conservator, care devenea tot mai criticabil pe măsură ce recurgea la forță pentru a menține ordinea publică.

În ciuda unei intense activități politice și a unei acțiuni combative, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Concentrați pe necesitatea închegării unei formațiuni politice puternice, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor grupări, inclusiv disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, au decis să colaboreze pentru promovarea principiilor liberale în viața politică românească. Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu au pecetluit alianța parlamentară printr-o reuniune în casa de pe strada Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Pașa, stabilit în România. Astfel s-au pus bazele Partidului Național Liberal. La 4 iunie 1875, „Alegătorul liber” a publicat programul acestei noi formațiuni politice, iar a doua zi, „Românul” a publicat lista cu numele celor 25 de membri ai Comitetului coordonator: Vasile Arvanezu, Dimitrie I. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, Alexandru G. Golescu, Constantin Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Lupescu, Constantin Nacu, Remus Opreanu, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza și George Văcărescu.

Evoluția Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul Regatului României

Harta rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 1937 indică o victorie clară pentru Partidul Național Liberal (PNL).

Harta alegerilor parlamentare din 1946, indicând rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal-Brătianu (PNL-B) în albastru deschis, condus de Dinu Brătianu.

Deși cuprindea toate nuanțele politice, Partidul Național Liberal (PNL) se baza în principal pe structurile radicale întemeiate anterior de Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti. În ciuda faptului că consulul francez considera că Ion Ghica era liderul principal al formațiunii, în realitate, cei doi fruntași radicali erau cei care beneficiau de organizarea liberală la scară națională. Prin relațiile lor, în lunile iunie și iulie, Brătianu și Rosetti reușeau să extindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe ale țării, atât în Muntenia, cât și în Moldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal. Astfel, până la sfârșitul anului 1875, structuri liberale fuseseră implantate nu doar în orașe, ci și în sate, consolidându-se ca cea mai puternică forță politică din România.

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, deținând această funcție până la moartea sa în 1891, și a fost succedat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă I. C. Brătianu (1927–1930), Ion Gheorghe Duca (1930–1933) – asasinat de legionari – și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.

PNL a fost la guvernare între 1876 și 1888, urmat de o lungă perioadă de conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Époque a fost marcată de rotativa guvernamentală, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916), la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, fiecare având un mandat de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai fost utilizabil în perioada interbelică, când scena politică din România a devenit fragmentată și radicalizată. PNL a format cele mai multe guverne în perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și apoi președinte al PNȚ.

În Perioada interbelică, liberalii au continuat să joace un rol politic important, reprezentând cel mai puternic partid politic al vremii. Ei au condus neîntrerupt din 1914 până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie și noiembrie 1918), când, similar altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate pe baza votului universal.

După o scurtă perioadă de reorganizare și extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere și au guvernat între 1922 și 1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și din nou între 1933 și 1937. În perioada 1922–1926, sub conducerea lui Ion I. C. Brătianu, guvernul a unificat administrativ și centralizat Regatul României; aceștia au realizat reforme importante, inclusiv introducerea calendarului gregorian în Vechiul Regat (1919) și reforma agrară.

Instaurarea regimului comunist

Vezi și: Noaptea demnitarilor, Ocupația sovietică a României, și România comunistă

Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu de asemenea, ultimul lider al vechiului PNL (excluzând facțiunea PNL-Tătărăscu, care a colaborat ulterior cu regimul comunist), a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a și murit. Celula sa este păstrată intactă până astăzi în închisoarea devenită muzeu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a oprit progresul României în direcția construcției democratice. Sistemul totalitar instaurat a dus la abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor istorice democratice, inclusiv a Partidului Național Liberal (PNL), care a fost forțat să își înceteze activitatea în noiembrie 1947. Facțiunea PNL-Brătianu, condusă de Constantin I. C. Brătianu (Dinu Brătianul PNL-B), a fost interzisă de comuniști, similar Partidului Național-Țărănesc (PNȚ). O altă facțiune a PNL, Partidul Național Liberal-Tătărăscu (PNL-T), condusă de Petre Bejan, a colaborat cu comuniștii și a fost desființată în 1950. Mulți lideri liberali au murit în închisorile comuniste sau au fost forțați să emigreze. În exil, liberalii, inclusiv Radu Câmpeanu la Paris, au continuat să promoveze ideile și valorile liberale. Partidul Național Liberal a fost reînființat în 1990 și a instituit ziua de 14 mai ca zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

După Revoluția din 1989

Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL-ului refondat contemporan după Revoluția din 1989. Mandatul acestuia la conducerea partidului a durat trei ani, mai precis din 1990 până în 1993.

Reînființarea PNL în 1990 a marcat începutul „reinventării” liberalismului românesc. La 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, PNL a fost reînființat, continuând tradiția Partidului Național Liberal fondat în 1875. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, Dan Amedeo Lăzărescu, Sorin Bottez și Nicu Enescu au decis reactivarea PNL și constituirea unui comitet de inițiativă, inclusiv Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții, majoritatea foști deținuți politici. Radu Câmpeanu se întorsese de la Paris după 22 decembrie 1989.

La alegerile parlamentare din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate. În anii '90, partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima a avut loc în aprilie 1990, când Ion Brătianu a fondat Uniunea Liberală - Brătianu. A doua a avut loc la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), cu membri precum Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991, PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în Guvernul Roman II condus de Petre Roman, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman în septembrie 1991, PNL a participat la guvernare cu Frontul Salvării Naționale (FSN) între octombrie 1991 și noiembrie 1992, sub conducerea lui Theodor Stolojan, având trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), și un secretar de stat în Guvernul Stolojan (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei), precum și șapte subsecretari de stat.

Pentru a contracara Frontul Salvării Naționale (FSN), la 26 noiembrie 1991 a fost creată Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de mai multe partide și organizații, inclusiv Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Social-Democrat Român (PSDR), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianța Civică (PAC) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ), și alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România.

În aprilie 1992, PNL a decis să părăsească CDR, ceea ce a dus la o nouă scindare a partidului, formându-se Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.

În iulie 1990, a fost creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, interzicând foștilor membri ai Partidului Comunist Român (PCR) și ai Securității să candideze la funcții publice timp de 10 ani (3 legislaturi consecutive). În aprilie 1992, PNL-CD a fost format după ce președintele de atunci al PNL, Radu Câmpeanu, a scos partidul din CDR, coaliția anticomunistă dominată de PNȚ-CD și Corneliu Coposu, înainte de alegerile legislative din acel an.

Consiliul pentru Refacerea PNL, constituit pe 14 septembrie 1992, a reușit să îl înlăture pe Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerându-l un instrument al foștilor comuniști, și a reîntors PNL în CDR. Consiliul a fost format de deputați și senatori care susțineau unitatea mișcării liberale, afectată de sciziuni generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști din FSN. Consiliul a făcut publică o declarație în care sublinia că PNL avea nevoie de un nou statut și program pentru a se adapta realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan. Consiliul a sprijinit platforma CDR și candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României, având ca obiectiv reunificarea forțelor liberale și revitalizarea partidului.

Din partea PNL, declarația a fost semnată de Cristian-Constantin Zăinescu (deputat de Iași), Marian Balaban (deputat de Caraș-Severin) și Radu Voicu Roșculeț (deputat de Constanța) și Viorica Edelhauser (deputat de Hunedoara). Din partea PL-AT au semnat René-Radu Policrat (decanul de vârstă din Camera Deputaților), Dinu Patriciu și Horia Rusu (deputați de Timiș), Nicolae Simescu (deputat de Sibiu) și Daniela-Carmen Crăsnaru (deputat de București). Din partea PNL-CD au semnat Horia-Radu Pascu (deputat de București), Sabin Ivan (senator de Constanța), Dumitru Călueanu (senator de Galați) și Mircea Curelea (senator de Sibiu).

Retragerea PNL din CDR a fost considerată o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, fiind înlocuit de Mircea Ionescu-Quintus. PNL a revenit în CDR și a obținut un număr semnificativ de mandate la alegerile din 1996. În 1998, PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC).

În martie 1999, PNL a fost admis în Internaționala Liberală (LI), iar președintele partidului a devenit vicepreședinte al Internaționalei. Înainte de alegerile din 2000, PNL s-a retras din CDR și l-a propus pe Theodor Stolojan drept candidat la prezidențiale. PNL a obținut 13 senatori și 30 de deputați în parlament, în timp ce CDR a fost afectat de nerealizările administrației.

În 2003, PNL și PD au creat o alianță sub sigla D.A. (i.e., Dreptate și Adevăr), cu Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României. Stolojan s-a retras din cursă în octombrie 2004, iar atribuțiile de președinte au fost preluate de Călin Popescu-Tăriceanu, care a devenit prim-ministru pentru două cabinete până în 2008.

În 2006, Theodor Stolojan și Valeriu Stoica au creat Partidul Liberal Democrat (PLD), care a fuzionat ulterior cu Partidul Democrat (PD) formând Partidul Democrat Liberal (PDL).

În alegerile locale din 2008, PNL s-a clasat pe locul al treilea, obținând conducerea consiliilor județene în cinci județe și mandate de primar în mai multe municipii. În alegerile parlamentare din 2008, PNL a obținut 93 de mandate de parlamentari și a intrat în opoziție.

Istorie recentă (2009–prezent)

Fost lider al PNL pentru o perioadă relativ scurtă de timp în 2014, Klaus Iohannis este primul și singurul președinte provenind din PNL din istoria țării până în prezent.

În martie 2009, PNL a ales o nouă conducere în cadrul unui congres extraordinar, Crin Antonescu devenind președinte al partidului. Noua conducere a avut ca prioritate crearea unei alternative politice la guvernele Emil Boc II și Ungureanu, percepute ca fiind influențate de fostul președinte Traian Băsescu. În 2011, PNL a format Alianța de Centru Dreapta (ACD) împreună cu Partidul Conservator (PC), care ulterior s-a unit cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru a forma Uniunea Social-Liberală (USL). USL a preluat guvernarea în mai 2012, câștigând alegerile parlamentare din decembrie 2012.

În februarie 2014, Victor Ponta (PSD) a refuzat să nominalizeze pe Klaus Iohannis (PNL) ca vicepremier, ceea ce a condus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și la intrarea în opoziție a partidului. Crin Antonescu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului și, ulterior, din funcția de președinte al PNL după rezultatul slab de 15% la alegerile europarlamentare din 2014.

După alegerile europarlamentare, PNL și PDL au decis să colaboreze pentru alegerile prezidențiale din 2014 și să fuzioneze ulterior, formând Alianța Creștin Liberală (ACL). Klaus Iohannis a fost candidatul prezidențial al alianței și a câștigat alegerile, devenind primul președinte al României din partea PNL. După alegerile prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat, adoptând un nou statut, cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga ca copreședinți ai noului PNL.

Conducerea lui Ciucă (aprilie 2022–decembrie 2024)

La congresul extraordinar al partidului din 10 aprilie 2022, Nicolae Ciucă a fost ales al 11-lea președinte al PNL de după 1989, cu 1.060 de voturi valabil exprimate din totalul de 1.120 (60 au fost anulate și 159 au fost abțineri). Astfel, Nicolae Ciucă a devenit primul lider militar din istoria partidului. În plus, obiectivul principal al lui Ciucă în calitate de președinte al PNL a fost menținerea coeziunii marii coaliții CNR până la finalul mandatului său de prim-ministru, care a avut loc la jumătatea lunii iunie 2023. Ulterior, PNL a menținut marea coaliție CNR doar cu PSD, scoțând UDMR/RMDSZ de la guvernare, dar păstrând acordul de încredere și furnizare cu grupul politic al minorităților naționale din Parlament, având astfel în continuare o majoritate solidă necesară pentru susținerea Cabinetului Ciolacu în funcție.

În ceea ce privește politica externă, guvernul CNR condus de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la Războiul Ruso-Ucrainean în curs. Pe plan intern, PNL și-a ales noul secretar general pe 27 mai 2022, când Consiliul Național al partidului s-a reunit pentru a vota pentru această funcție în fața a 1.000 de delegați naționali.

Sub premieratul lui Ciucă, România a cunoscut un regres democratic, The Economist clasând-o pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește democrația, chiar după Ungaria lui Viktor Orbán.

În plus, atât de la conducerea lui Cîțu, cât și de la cea a lui Ciucă, tot mai mulți deputați PNL și politicieni locali au părăsit partidul, unii dintre aceștia înființând între timp partide politice disidente. De asemenea, partidul a pierdut cel puțin câteva puncte electorale pentru viitorul an electoral 2024 (în special pentru următoarele alegeri parlamentare din România), conform majorității sondajelor de opinie.

La alegerile prezidențiale din 2024, Nicolae Ciucă s-a clasat pe locul al 5-lea, cu aproximativ 8,8% din voturi, un rezultat perceput slab printre liberali, ceea ce l-a determinat să demisioneze din funcția de președinte al PNL.

Conducerea lui Ilie Bolojan (iunie 2025–mai 2026)

În urma rezultatului slab obținut de Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024 (locul 5, cu aproximativ 8,8% din voturi), acesta și-a anunțat demisia de la conducerea partidului pe 25 noiembrie 2024. În aceeași zi, întreaga conducere executivă a demisionat, iar Ilie Bolojan a fost desemnat președinte interimar al PNL.

La Congresul extraordinar al PNL din iulie 2025, Bolojan, care ocupa deja funcția de prim-ministru, a fost ales președinte plin al partidului, fiind singurul candidat și obținând 976 de voturi. În echipa de conducere au fost aleși ca prim-vicepreședinți Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu. În această perioadă, discursul politic al conducerii s-a axat pe modernizarea structurilor interne, promovarea meritocrației și menținerea reformelor administrative.

Pe 21 iunie 2026, în cadrul unui nou congres extraordinar, Ilie Bolojan a fost reales președinte al partidului, moțiunea sa, „Modernizare cu Rădăcini”, obținând 1.769 de voturi din cele 1.886 exprimate de delegați. Noua echipă de conducere l-a inclus pe Dan Motreanu ca prim-vicepreședinte și pe Robert Sighiartău în funcția de secretar general, alături de vicepreședinți precum Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu, Dragoș Pîslaru și Siegfried Mureșan.

Deși Congresul din iunie 2026 a marcat consolidarea autorității lui Bolojan asupra partidului, evenimentul a fost marcat de tensiuni interne și solicitări de demisii. Sub această conducere, PNL și-a reafirmat poziția în coaliția de guvernare, implementarea PNRR fiind prioritizată și adoptând o rezoluție care excludea colaborările politice viitoare cu PSD în anumite contexte guvernamentale.

Ideologie

Partidul aderă oficial la doctrina liberalismului sub forma liberalismului conservator și conservatorismului liberal, susținând atât liberalizarea economică, cât și pe cea socială. De asemenea, partidul adoptă o poziție pro-europeană. În ultimii ani, acesta s-a concentrat mai mult pe liberalismul economic și pe o trecere la o platformă mai catch all. PNL pledează, de asemenea, pentru inițiative și politici conservatoare și statul în probleme morale și religioase, precum și pentru privatizarea și deznaționalizarea economiei. Spre deosebire de omologii săi occidentali, partidul este mai naționalist și mai tradiționalist în ceea ce privește problemele sociale, cum ar fi drepturile LGBT.

Partidul are facțiuni de adeziune la democrația creștină, național-liberalismul, naționalismul etnic, neoliberalismul și conservatorismul social. Partidul a fost, de asemenea, descris ca populist, în timp ce fostul președinte Florin Cîțu respinge această calificare. Cu toate acestea, după aderarea la Partidul Popular European (PPE) și mai ales sub conducerea lui Cîțu și Ciucă, partidul a devenit mai conservator, Radio Europa Liberă numindu-l „liberal doar în nume”. PNL se opune căsătoriilor între persoane de același sex, precum și uniunilor civile.

În plan economic, consideră semnificativ faptul că impozitele trebuie reduse și că sectorul privat al economiei naționale trebuie extins și ajutat printr-o serie de noi legi pentru a genera mai multă valoare. De asemenea, susține o descentralizare a structurii politice a României, cu o mai mare autonomie acordată celor opt regiuni de dezvoltare. Cu toate acestea, sub guvernarea lui Ciucă, partidul s-a deplasat, de asemenea, mai mult de la o economie liberală orientată spre patriotism economic. Liderul opoziției Cătălin Drulă, fost președinte al Uniunea Salvați România (USR), a acuzat partidul că este etatist.

Controverse

De-a lungul istoriei sale postdecembriste, Partidul Național Liberal a fost implicat în controverse politice și juridice majore, cele mai notabile vizând reconfigurarea alianțelor politice cu rivalii ideologici, acuzațiile de clientelism în gestionarea fondurilor pentru dezvoltare locală, disputele doctrinare interne și performanța unor cabinete executive în momente de criză economică.

Coalițiile cu Partidul Social Democrat și crizele politice

O sursă majoră de controverse politice și de tensiuni interne a reprezentat-o decizia partidului de a forma alianțe guvernamentale cu Partidul Social Democrat, în ciuda unei retorici electorale puternic anti-PSD. Prima colaborare de anvergură a avut loc în perioada 2011–2014 în cadrul Uniunii Social-Liberale (USL), proiect ce a vizat îndepărtarea de la putere a președintelui Traian Băsescu, dar care s-a destrămat în urma neînțelegerilor privind candidaturile la alegerile prezidențiale.

În toamna anului 2021, în urma crizei politice care a dus la ruperea coaliției cu USR și demiterea guvernului condus de Florin Cîțu, PNL a format o nouă alianță guvernamentală cu PSD sub egida Coaliției Naționale pentru România (CNR). Decizia a fost catalogată de opoziție și de o parte a analiștilor politici drept o abandonare a promisiunilor electorale din 2020. Această mișcare a provocat o fractură internă majoră, culminând cu demisia fostului președinte liberal Ludovic Orban, urmat de un grup de parlamentari care au fondat partidul Forța Dreptei. În prima jumătate a anului 2026, pe fondul unor reconfigurări parlamentare și după adoptarea unei moțiuni de cenzură care a redefinit majoritățile, conducerea PNL a anunțat oficial trecerea partidului în opoziție și asumarea unei decizii politice de a respinge viitoare colaborări executive cu PSD, acuzând social-democrații de colaborare tactică cu formațiunile de extremă dreaptă.

Alocările de fonduri și acuzațiile de clientelism

În plan administrativ, PNL a atras critici severe din partea organizațiilor nonguvernamentale și a partenerilor politici privind transparența gestionării fondurilor publice. În anul 2021, promovarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” — un proiect de dezvoltare regională în valoare de zeci de miliarde de lei — a fost principalul punct de divergență care a dus la destrămarea guvernului majoritar de dreapta. Opoziția și rapoartele de monitorizare civică au acuzat PNL că utilizează programul ca pe un instrument discreționar de alocare financiară către primarii din teritoriu cu scopul de a asigura sprijin politic intern liderilor naționali ai partidului, mecanism asociat în spațiul public cu fenomenul „baronilor locali”.

Probleme judiciare și integritate

Deși discursul oficial al partidului a susținut independența justiției, mai mulți lideri liberali au fost vizați de anchete ale Direcției Naționale Anticorupție. Un caz intens mediatizat a fost cel al fostului copreședinte PNL Vasile Blaga, care a demisionat din funcție în anul 2016 în urma punerii sale sub acuzare de către DNA într-un dosar de trafic de influență privind finanțarea ilegală a campaniilor electorale; procesul s-a finalizat ulterior, în anul 2022, prin achitarea sa definitivă de către Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, criticii au invocat vulnerabilități de integritate în legătură cu numirea unor cadre de partid fără competențe tehnice în funcții de conducere în companii de stat sau agenții naționale de mediu și resurse hidrologice.

Dispute doctrinare și repoziționare ideologică

Pe parcursul anilor 2020, PNL a fost supus unor critici venite din mediul intelectual și din partea electoratului urban privind o diluare a identității sale liberale clasice. Sub influența curentelor politice europene și a parteneriatelor interne, discursul unor facțiuni din partid a virat accentuat spre un conservatorism social și naționalism moderat. Această reorientare s-a manifestat prin reticenta majorității liderilor față de legiferarea parteneriatelor civile pentru cuplurile de același sex și printr-o retorică axată pe protejarea valorilor tradiționale, poziție criticată de aripa progresistă a electoratului drept o îndepărtare de la valorile curentului ALDE european. În anul 2026, divergențele tactice dintre susținătorii PNL pro-Veștea și anti-Veștea au stârnit noi fisuri publice privind direcția doctrinară și strategică a formațiunii.

Realizări guvernamentale

În perioadele în care a participat la conducerea executivă a țării, singur sau în cadrul unor coaliții (precum Alianța D.A., Uniunea Social-Liberală sau Coaliția Națională pentru România), Partidul Național Liberal a promovat o agendă axată pe dezvoltarea sectorului privat, atragerea investițiilor străine, modernizarea infrastructurii rutiere și consolidarea profilului euro-atlantic al României. Măsurile sale economice s-au bazat, în mod tradițional, pe principii de relaxare fiscală și stimulare a capitalului.

Politici economice și reforme fiscale

Cea mai notabilă reformă economică asociată cu guvernarea PNL a fost introducerea cotei unice de impozitare de 16% la 1 ianuarie 2005, sub cabinetul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Această măsură a înlocuit impozitarea progresivă și a avut ca scop stimularea mediului de afaceri, reducerea evaziunii fiscale și scoaterea la suprafață a muncii la negru. Perioada 2005–2008 a fost marcată de un aflux masiv de investiții străine directe și de rate ridicate de creștere economică. În mandatele executive ulterioare anului 2019, miniștrii liberali au susținut menținerea cotei unice și au promovat măsuri de schematizare a ajutoarelor de stat pentru marii investitori, alături de inițierea unor programe de digitalizare a administrației fiscale (precum implementarea sistemului e-Factura).

Infrastructură și dezvoltare regională

Prin intermediul ministerelor de resort, PNL a coordonat programe naționale destinate reducerii decalajelor de dezvoltare dintre regiuni și modernizării utilităților de bază în mediul rural. Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, promovat în timpul guvernării liberale, a direcționat fonduri bugetare către comunitățile locale pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare și gaze naturale. În sectorul transporturilor, în mandatele miniștrilor liberali au fost semnate contracte de execuție și au fost deschise lucrările pe segmente importante ale autostrăzilor din România (inclusiv secțiuni din Autostrada Transilvania și drumuri expres regionale), partidul prioritizând creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene structurale și de coeziune alocate acestor mari proiecte.

Orientare internațională și politică externă

În plan extern, PNL a susținut activ parcursul de integrare a României în structurile occidentale. Deși procesul tehnic a implicat un consens politic național larg, finalizarea aderării la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 s-a realizat în timpul mandatului de prim-ministru al liberalului Călin Popescu-Tăriceanu. Ulterior, în timpul președinției lui Klaus Iohannis (ales cu susținerea PNL), partidul a sprijinit ferm consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și creșterea profilului României în cadrul NATO. Acest lucru s-a reflectat prin asumarea timpurie a deciziei politice de a aloca minimum 2% (ulterior crescut la 2,5%) din PIB pentru bugetul apărării, o măsură axată pe modernizarea forțelor armate. În contextul geopolitic regional de după anul 2022, guvernele cu participare liberală au menținut o poziție pro-europeană strictă și o linie clară de sprijin diplomatic și logistic pentru Ucraina și Republica Moldova.

Scindări și absorbții

Mișcări politice de scindare și, respectiv, de uniune din și către Partidul Național Liberal (PNL) contemporan de-a lungul anilor 1990.

Diagrama care prezintă evoluția politică a Partidului Național Liberal (PNL) contemporan, din 1990 până în 2016.

Partide scindate din PNL (1990–2023)

• Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (1990);
• Partidul Național Liberal-Convenția Democrată (1991);
• Partidul Național Liberal-Câmpeanu (1995);
• Partidul Național Liberal-Tradițional (2000);
• Partidul Liberal Democrat (2006);
• Partidul Liberal Reformator (2014);
• Partidul Mișcarea Liberală (2016), devenit ulterior Alianța Național Țărănistă (ANȚ) în 2019;
• Dreapta Liberală (2019);
• Forța Dreptei (2021).

Partide absorbite de PNL (1990–2024)

• Partidul Socialist Liberal (1990);
• Partidul Progresist Țărănesc (1993);
• Noul Partid Liberal (1993);
• Partidul Liberal ’93 (1998);
• Partidul Alianța Civică (1998);
• Alianța pentru România (2002);
• Uniunea Forțelor de Dreapta (2003);
• Partidul Național Liberal-Câmpeanu (2003);
• Acțiunea Populară (2008);
• Forța Democrată (2012);
• Partidul Democrat Liberal (2014);
• Partidul Popular (2015);
• Partidul Național Democrat (2019);
• Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (2019);
• Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (2022/2024);
• Mișcarea Speranței (2024);
• Dreapta Liberală (2024).

Structura și organizarea PNL

Partidul Național Liberal este organizat pe mai multe niveluri teritoriale și instituționale, având ca for suprem Congresul partidului, care stabilește direcțiile politice și alege conducerea centrală. Între congrese, conducerea este asigurată de Biroul Politic Național, format din președinte, prim-vicepreședinți, vicepreședinți și alți membri aleși.

PNL dispune de structuri interne specializate, precum Organizația Femeilor Liberale (OFL), Tineretul Național Liberal (TNL) și Liga Aleșilor Locali, care coordonează activitatea politică pe segmente specifice. La nivel teritorial, partidul este organizat în filiale județene și locale, cu autonomie administrativă limitată de statutul partidului.

Simbol

Legea din România cere tuturor partidelor să prezinte un semn permanent și un semn electoral permanent. Primul este utilizat pentru identificarea clădirilor și comunicatele de presă ale partidului, iar cel de-al doilea pentru identificarea materialelor electorale ale partidului și a candidaților din buletinul electoral. De obicei, ele diferă ușor.

Elementul principal al partidului este o săgeată albastră care indică colțul din dreapta sus al unui pătrat galben, și literele „P”, „N” și „L” în albastru, înclinate spre dreapta. Poziția „PNL” față de săgeată depinde de tipul simbolului, așa cum se arată mai jos.

• 
  Sigla actuală a PNL și semnul electoral (2014–prezent)
• 
  Sigla alternativă a PNL (culorile sunt inversate)
• 
  Fosta siglă a PNL (folosită înainte de 2014)
• 
  Fostul semn electoral (folosit înainte de 2014)

Președinți

Articol principal: Președinții Partidului Național Liberal

Vezi și: Președinții Partidului Național Liberal istoric

     A ocupat și funcția de prim-ministru.

     A ocupat și funcția de prim-ministru interimar.

     A ocupat și funcția de președinte al Senatului.

     A ocupat și funcția de președinte interimar al Senatului.

     A ocupat și funcția de președinte de consiliu județean (CJ).

     A ocupat și funcția de președinte.

     A ocupat și funcția de președinte interimar al României.

     A ocupat și funcția de vicepreședinte al României în cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

Nr.	Nume născut–decedat	Imagine	Începutul mandatului	Sfârșitul mandatului	Durata mandatului
1	Ion C. Brătianu (1821–1891)		24 mai 1875	4 mai 1891	15 ani, 11 luni și 10 zile
2	Dumitru C. Brătianu (1818–1892)		21 mai 1891	8 iunie 1892	1 an și 18 zile
3	Dimitrie A. Sturdza (1833–1914)		20 noiembrie 1892	10 ianuarie 1909	16 ani, 1 lună și 20 zile
4	Ion I.C. Brătianu (1864–1927)		11 ianuarie 1909	24 noiembrie 1927	18 ani, 10 luni și 13 zile
5	Vintilă I. C. Brătianu (1867–1930)		24 noiembrie 1927	21 decembrie 1930	3 ani și 27 zile
6	Ion Gheorghe Duca (1879–1933)		28 decembrie 1930	29 decembrie 1933	3 ani și 1 zi
7	Constantin I. C. Brătianu (1866–1950)		4 ianuarie 1934	noiembrie 1947	&&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani, &&&&&&&&&&&&&322.&&&&&0322 zile
Între 1947 și 1990, cu excepția Partidul Comunist Român (PCR) sau a formațiunilor politice autoritare timpurii afiliate acestuia, toate partidele politice (inclusive cele istorice precum PNL sau PNȚ, cu grupurile scindate/dizidente din acestea de asemenea) au fost desființate și interzise.
8	Radu Câmpeanu (1922–2016)		15 ianuarie 1990	28 februarie 1993	3 ani, 1 lună și 13 zile
9	Mircea Ionescu-Quintus (1917–2017)		28 februarie 1993	18 februarie 2001	7 ani, 11 luni și 21 zile
10	Valeriu Stoica (n. 1953)		18 februarie 2001	24 august 2002	1 an, 6 luni și 6 zile
11	Theodor Stolojan (n. 1943)		24 august 2002	2 octombrie 2004	2 ani, 1 lună și 8 zile
12	Călin Popescu-Tăriceanu (n. 1952)		2 octombrie 2004	20 martie 2009	4 ani, 5 luni și 18 zile
13	Crin Antonescu (n. 1959)		20 martie 2009	2 iunie 2014	5 ani, 2 luni și 13 zile
14	Klaus Iohannis (n. 1959)		2 iunie 2014	18 decembrie 2014	6 luni și 16 zile
15	Vasile Blaga (n. 1956)		18 decembrie 2014	28 septembrie 2016	1 an, 9 luni și 10 zile
16	Alina Gorghiu (n. 1978)		18 decembrie 2014	12 decembrie 2016	1 an, 11 luni și 24 zile
(–)	Raluca Turcan (interimar) (n. 1976)		13 decembrie 2016	17 iunie 2017	6 luni și 4 zile
17	Ludovic Orban (n. 1963)	Ludovic Orban	17 iunie 2017	25 septembrie 2021	4 ani, 3 luni și 8 zile
18	Florin Cîțu (n. 1972)	Florin Cîțu	25 septembrie 2021	2 aprilie 2022	6 luni și 8 zile
(–)	Gheorghe Flutur (interimar) (n. 1960)		2 aprilie 2022	10 aprilie 2022	8 zile
19	Nicolae Ciucă (n. 1967)		10 aprilie 2022	25 noiembrie 2024	2 ani, 7 luni și 15 zile
(–)	Ilie Bolojan (interimar) (n. 1969)		25 noiembrie 2024	12 februarie 2025	2 luni și 18 zile
(–)	Cătălin Predoiu (interimar) (n. 1968)		12 februarie 2025	26 mai 2025	3 luni și 14 zile
(–)	Ilie Bolojan (interimar) (n. 1969)		26 mai 2025	12 iulie 2025	1 an, 1 lună și 26 zile
20	Ilie Bolojan (n. 1969)	12 iulie 2025	prezent	1 an și 10 zile

Istoric electoral

Vezi și: Alegeri în România

Alegeri parlamentare

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) istoric

An	Voturi	Procente (%)	Camera Deputaților	Senat	Poziție	Rezultat	Guvern
1876	—	—	—	—	—	Guvernare	Guvern PNL (1875–1879)
1879	—	—	—	—	—	Guvernare	Guvern PNL (1879–1883)
1883	—	—	—	—	—	Guvernare	Guvern PNL (1883–1884)
1884	—	—	—	—	—	Guvernare	Guvern PNL (1884–1888)
1888	—	—	—	—	—	Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1888–1891)
1891	—		60 / 183	—	—	Susținere parlamentară	Susținere parlamentară față de guvernul PC (1891–1892)
1892	—	—	32 / 183	18 / 112	2	Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1892–1895)
1895	—	—	177 / 183	—	1	Guvernare	Guvern PNL (1895–1899)
1899	—	—			—	Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1899–1901)
1901	—	—			—	Guvernare	Guvern PNL (1901–1905)
1905	—	—			—	Guvernare	Guvern PNL (1905–1906)
			Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1906–1907)
1907	—	—	166 / 183	90 / 102	1	Guvernare	Guvern PNL (1907–1910)
1911	81.139	37,8 / 100	10 / 183	16 / 110	2	Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1910–1912)
1912			35 / 183	24 / 110	3	Opoziție	Opoziție față de guvernul PC (1912–1914)
1914			145 / 183	82 / 117	1	Guvernare	Guvern PNL (1914–1918)
1918	Nu a participat	0 / 174	0 / 112	—	Opoziție	Opoziție extraparlamentară față de guvernul PC (1918)
Guvernare	Guvern PNL (1918–1919)
1919	N/A	N/A	103 / 568	54 / 216	2	Opoziție	Vaida-Voievod I (1919–1920)
1920	N/A	N/A	16 / 366	1 / 166	3	Opoziție	Averescu II (1920–1921)
1922	N/A	N/A	222 / 372	111 / 148	1	Partid majoritar	Ion I. C. Brătianu VI (1922–1926)
1926	192.399	7,5 / 100	16 / 387	0 / 115	3	Opoziție	Averescu III (1926–1927)
1927	1.704.435	62,7 / 100	318 / 387	92 / 113	1	Partid majoritar	Ion I. C. Brătianu VII (1927) V. Brătianu (1927–1928)
1928	185.939	6,55 / 100	13 / 387	0 / 110	2	Opoziție	Maniu I, Mironescu I, Maniu II, Mironescu II (1928–1931)
1931	1.389.901	48,9 / 100	289 / 387	108 / 113	1	Coaliție	Iorga (1931–1932)
1932	407.023	14 / 100	28 / 387	1 / 113	2	Opoziție	Voida-Voievod II, Vaida-Voievod III, Iuliu Maniu III, Vaida-Voievod IV (1932–1933)
1933	1.518.864	52 / 100	300 / 387	105 / 108	1	Partid majoritar	Duca (1933–1934) Tătărăscu I (1934) Tătărăscu II (1934–1936) Tătărăscu III (1936–1937) Tătărăscu IV (1937)
1937	1.103.353	36,5 / 100	152 / 387	97 / 112	1	Opoziție	Goga (1937–1938)
Parlamentul a fost suspendat între februarie 1938 și septembrie 1940 în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea (cunoscută ca dictatura carlistă, o formă de monarhie absolută).
1939	În cadrul acestor alegeri, în afară de Frontul Renașterii Naționale (FRN), toate celelalte partide au fost interzise. Ulterior, între septembrie 1940 și august 1944, Parlamentul a fost din nou suspendat date fiind dictatura legionară și mai apoi cea militară a lui Ion Antonescu.
1946	259.068	3,8 / 100	3 / 414	Senatul a fost desființat.	4	Opoziție	Groza II (1946–1947)

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) contemporan

An	Voturi	Procente (%)	Senat	Camera Deputaților	Poziție	Rezultat	Guvern
1990	985.094 879.290	7,06 / 100 6,41 / 100	10 / 119	29 / 395	3	Opoziție (1990–1991)	Roman I (1989–1990) Roman II (1990–1991) Roman III (1991)
Coaliție (1991–1992)	Stolojan (1991–1992)
1992	290.866 284.678	2,66 / 100 2,63 / 100	0 / 143	0 / 341	9	Opoziție extraparlamentară (1992–1996)	Văcăroiu (1992–1996)
1996	3.772.084 3.692.321	30,70 / 100 30,17 / 100	22 / 143	28 / 343	1	Coaliție (1996–2000)	Ciorbea (1996–1998) Vasile (1998–1999) Isărescu (1999–2000)
2000	814.381 747.263	7,48 / 100 6,89 / 100	13 / 140	30 / 345	4	Opoziție (2000)	Năstase (noiembrie 2000)
Protocol de susținere parlamentară selectivă (2000–2001)	Năstase (decembrie 2000–februarie 2001)
Opoziție (2001–2004)	Năstase (2001–2004)
2004	3.209.073 3.150.301	31,71 / 100 31,26 / 100	28 / 137	64 / 332	2	Coaliție (2004–2007)	Tăriceanu I (2004–2007)
Guvern minoritar (2007–2008)	Tăriceanu II (2007–2008)
2008	1.291.029 1.279.063	18,74 / 100 18,57 / 100	28 / 137	65 / 334	3	Opoziție (2008–2012)	Boc I (2008–2009) Boc II (2009–2012)
Coaliție (2012)	Ponta I (2012)
2012	4.457.526 4.344.288	60,07 / 100 58,61 / 100	50 / 176	100 / 412	2	Coaliție (2012–2014)	Ponta II (2012–2014)
Opoziție (2012–2014)	Ponta III (2014) Ponta IV (2014–2015)
Susținere parlamentară (2015–2017)	Cioloș (2015–2017)
2016	1.440.193 1.412.377	20,42 / 100 20,04 / 100	30 / 136	69 / 329	2	Opoziție (2017–2019)	Grindeanu (2017) Tudose (2017–2018) Dăncilă (2018–2019)
Guvern minoritar (2019–2020)	Orban I (2019–2020) Orban II (2020)
2020	1.511.227 1.486.402	25,58 / 100 25,18 / 100	41 / 136	93 / 330	2	Coaliție (2020–2021) Guvern minoritar (2021)	Cîțu (2020–2021)
Coaliție (2021–2024)	Ciucă (2021–2023) Ciolacu I (2023–2024)
2024	1.322.468 1.219.762	14,28 / 100 13,20 / 100	22 / 134	49 / 331	3	Coaliție (2024–prezent)	Ciolacu II (2024–2025) Bolojan (2025–prezent)

Alegeri prezidențiale

Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2014 din România.

Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2019 din România.

An	Candidat	Alianță	Primul tur	Al doilea tur	Rezultat
Voturi	Procente (%)	Voturi	Procente (%)
1990	Radu Câmpeanu	N/A	1.529.188	10,64 / 100	Nu s-a ținut.	A pierdut alegerile.
1992	N/A	N/A	N/A	N/A	N/A	N/A	N/A
1996	Emil Constantinescu	CDR	3.569.941	28,22 / 100	7.057.906	54,41 / 100	Ales președinte.
2000	Theodor Stolojan	N/A	1.321.420	11,78 / 100	Nu s-a calificat.	A pierdut alegerile.
2004	Traian Băsescu	DA	3.545.236	33,92 / 100	5.126.894	51,23 / 100	Ales președinte.
2009	Crin Antonescu	N/A	1.945.831	20,02 / 100	Nu s-a calificat.	A pierdut alegerile.
2014	Klaus Iohannis	ACL	2.881.406	30,37 / 100	6.288.769	54,43 / 100	Ales președinte.
2019	N/A	3.485.292	37,82 / 100	6.509.135	66,09 / 100	Reales președinte.
2024	Nicolae Ciucă	N/A	811.952	8,79 / 100	Nu s-a calificat.	A pierdut alegerile.
Alegeri anulate.
2025	Crin Antonescu	A.RO	1.892.930	20,07 / 100	A pierdut alegerile.

Alegeri europarlamentare

Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile europarlamentare din 2019 din România.

An	Voturi	Procente (%)	Alianță	Mandate	Poziție
2007	688.859	13,44 / 100	N/A	6 / 35	3
2009	702.974	14,52 / 100	N/A	5 / 33	3
2014	835.531	15,00 / 100	N/A	6 / 32	2
2019	2.449.068	27,00 / 100	N/A	10 / 32	1
2024	4.341.356	48,55 / 100	CNR	8 / 33	2

Alegeri locale

Rezultate pe țară

An	Voturi	Procente (%)	Alianță	Primari	Consilieri locali	Consilieri județeni	Președinți de consilii județene	Poziție
1992	N/A	1,76 / 100	N/A	14 / 2943	576 / 39781	30 / 1701	0 / 41	7
1996	2.712.852	26,27 / 100	CDR	355 / 2900	6525 / 39718	307 / 1718	16 / 41	1
2000	799.761	9,06 / 100	N/A	251 / 2954	3978 / 39718	160 / 1718	1 / 41	4
2004	1.607.571	17,20 / 100	DA	443 / 3137	8529 / 40031	281 / 1436	6 / 41	2
2008	1.721.834	19,48 / 100	N/A	706 / 3179	8529 / 40094	297 / 1393	5 / 41	3
2012	4.260.709	49,71 / 100	USL	2035 / 3180	13415 / 40022	723 / 1338	15 / 41	1
2016	2.529.986	30,64 / 100	N/A	1081 / 3180	13648 / 40022	504 / 1338	8 / 41	2
2020	2.334.039	32,32 / 100	N/A	1232 / 3180	14182 / 40022	474 / 1338	17 / 41	1
2024	2.548.242	29,07 / 100	CNR	1132 / 3180	12802 / 40022	436 / 1338	12 / 41	2

• 
  Hartă politică înfâțișând victoria Convenției Democrate Române (CDR) la alegerile locale din 1996 din România.
• 
  Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile locale din 2020 din România.
• 
  Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul alegerilor pentru Primăria Municipiului București (PMB) din anul 2025.

Primarul Municipiului București

Vezi și: Lista primarilor Bucureștiului și Lista primarilor sectoarelor bucureștene aleși după 1989

Crin Halaicu, primul primar ales liber al municipiului București după 1989 (în funcție între 1992 și 1996) și singurul de la Partidul Național Liberal (PNL) până în anul 2025 (i.e. până la alegerile locale în București din 2025).

Ciprian Ciucu, actualul primar al municipiului București (din 2025); acesta a câștigat funcția de primar al municipiului București cu cel mai mic număr de voturi de la alegerile locale din 2000.

De-a lungul timpului, Partidul Național Liberal (PNL) a avut primari în toate sectoarele Bucureștiului cu excepția Sectorului 2. Tabelul de mai jos conține informații cu privire la toți candidații pentru postul de primar general al municipiului București susținuți de Partidul Național Liberal (PNL) după 1989. De asemenea, din 1992 până în prezent, Partidul Național Liberal (PNL) a avut 3 primari la Sectorul 1, un singur primar la Sectorul 3, un singur primar la Sectorul 4, un singur primar la Sectorul 5 (plus un alt primar interimar) respectiv 3 primari la Sectorul 6 (plus un alt primar interimar).

An	Candidat	Alianță	Primul tur	Al doilea tur	Poziție
Voturi	Procente (%)	Voturi	Procente (%)
1992	Crin Halaicu	N/A	N/A	45,64 / 100	N/A	55,88 / 100	1
1996	Victor Ciorbea	CDR	N/A	39,61 / 100	N/A	56,74 / 100	1
2000	George Pădure	N/A	45.861	7,24 / 100	N/A	N/A	4
2004	Traian Băsescu	DA	417.153	54,94 / 100	N/A	N/A	1
2008	Ludovic Orban	N/A	64.636	11,85 / 100	N/A	N/A	4
2012	Sorin Oprescu	USL	430.512	53,79 / 100	N/A	N/A	1
2016	Cătălin Predoiu	N/A	64.186	11,18 / 100	N/A	N/A	3
2020	Nicușor Dan	PNL–USR PLUS	282.631	42,81 / 100	N/A	N/A	1
2024	Sebastian Burduja	N/A	53.111	7,83 / 100	N/A	N/A	4
2025	Ciprian Ciucu	PNL–REPER-FD	211.562	36,16 / 100	N/A	N/A	1

Lectură suplimentară

• Cu gândul la țară de Radu Câmpeanu, Editura CBC, i.e., Canadian Broadcasting Corporation, 1995, 144 pagini, ISBN: 9739693024 respectiv 9789739693028;
• Pas cu pas de Klaus Iohannis, Editura Curtea Veche, 2014, 289 de pagini, ISBN: 6065887722 respectiv 9786065887725;
• Primul pas de Klaus Iohannis, Editura Curtea Veche, 2015, 255 de pagini, ISBN: 9786065888319 respectiv 6065888311;
• EU.RO - un dialog deschis despre Europa de Klaus Iohannis, Editura Curtea Veche, 2019, 392 de pagini, ISBN: 9786064402486 respectiv 6064402482.

Vezi și

• Familia Brătianu
• Ion I. Brătianu
• Partidul Național Liberal (Republica Moldova)

Legături externe

• Colecții digitalizate disponibile în Biblioteca Digitală a BCU IAȘI
• Site-ul PNL
• Site-ul TNL Arhivat în 18 octombrie 2021, la Wayback Machine.
• https://www.pnldiaspora.ro/organizatii/ Arhivat în 22 decembrie 2019, la Wayback Machine.