Sari la conținut
Căutare

Modernismul american

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Modernismul american, asemenea mișcării moderniste în ansamblu, este un curent de gândire filosofică născut din schimbările profunde ale culturii și societății din perioada modernității. Modernismul american este o mișcare artistică și culturală din Statele Unite care a început odată cu secolul al XX-lea, atingându-și apogeul între Primul și Al Doilea Război Mondial. La fel ca omologul său european, modernismul american a provenit din respingerea gândirii iluministe, căutând să reprezinte mai fidel realitatea într-o lume nouă, tot mai industrializată.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

În mod caracteristic, arta modernă manifestă o tendință spre abstracție, este inovatoare, estetistă, futuristă și autoreferențială. Aceasta cuprinde artele vizuale, literatura, muzica, filmul, designul, arhitectura, dar și stilul de viață. Modernismul a reprezentat o reacție împotriva istoricismului, a convențiilor artistice și a instituționalizării artei. Arta nu mai trebuia să fie tratată exclusiv în academii, teatre sau săli de concert, ci să fie integrată în viața de zi cu zi și accesibilă tuturor. În plus, instituțiile culturale se concentrau în principal asupra artelor frumoase, iar cercetătorii acordau puțină atenție stilurilor revoluționare ale modernismului. Progresul economic și tehnologic din Statele Unite în perioada anilor 1920 (Roaring Twenties⁠(d)) a dus la apariția unui larg curent de utopism, care a influențat o parte dintre artiștii moderniști, în timp ce alții priveau cu scepticism entuziasmul față de tehnologie. Victoria din Primul Război Mondial a confirmat statutul SUA ca actor internațional și a oferit populației încredere în sine și un sentiment de siguranță. În acest context, modernismul american a marcat începutul unei arte americane distincte și autonome față de cea europeană, prin ruptura de convențiile artistice modelate până atunci după tradițiile Europei.

Modernismul american a beneficiat de diversitatea culturilor imigrante. Artiștii s-au inspirat din culturile populare africane, caraibiene, asiatice și europene, și au integrat aceste stiluri, care sunt considerate exotice în creațiile lor.

Mișcarea modernistă americană a reflectat viața din Statele Unite în secolul al XX-lea. Într-o lume aflată într-un proces de industrializare rapidă, caracterizată de un ritm tot mai alert al existenței, individul putea fi ușor copleșit de vastitatea transformărilor, rămânând dezorientat, neavând un scop clar. Limitele legate de rasă, categorie socială, sex, gradul de bunăstare economică și religie erau puse sub semnul întrebării. Odată cu contestarea structurilor sociale de către noile perspective, normele tradiționale și ordinea socială au început să se dezintegreze, iar consecința a fost o pierdere a identității, tradusă treptat în izolare, alienare și un sentiment general de separare față de orice formă de „întreg”. Unitatea unei țări mobilizate de război se stingea, și, odată cu ea, și iluzia confortului pe care îl oferise soldaților și populației. Lumea rămasă în urmă era marcată de violență, vulgaritate și senzația de vid spiritual.

Muncitorul din clasa de mijloc a ajuns într-o poziție vizibil neînsemnată, devenind o rotiță mult prea mică pentru a spera la recunoaștere într-un mecanism mult mai amplu. Cetățenii erau copleșiți de propriul sentiment de inutilitate. Visurile tinerilor se spulberau în eșec și într-o deziluzie profundă, născută din conștientizarea limitelor și pierderilor. Viețile celor dezamăgiți și ale celor marginalizați au început să capete o importanță tot mai mare. Capacitatea individului de a-și defini identitatea prin muncă asiduă și ingeniozitate și de a-și construi propria imagine fără sprijinul mijloacelor tradiționale a devenit apreciată. Unii autori au susținut această perspectivă, în timp ce alții, precum F. Scott Fitzgerald, au pus sub semnul întrebării cât de seducătoare, dar în același timp profund înșelătoare și distructive pot fi privilegiile.

America modernistă trebuia să găsească puncte comune într-o lume care nu mai era unificată prin aceleași valori. Elementul comun se regăsea în conștiința împărtășită, prezentă în însăși experiență umană. Importanța individului era accentuată; natura cu adevărat limitată a experienței umane crea o legătură dincolo de diferențele de rasă, clasă, sex, avere sau religie. În acest fel, societatea găsea un sens comun, chiar și în mijlocul dezordinii.

Unii consideră modernismul ca făcând parte din tradiția estetismului din secolul al XIX-lea și a mișcării "art for art's sake"⁠(d) („arta pentru artă”). Clement Greenberg⁠(d) susține că arta modernistă exclude „orice este în afara ei însăși”. Alți autori văd arta modernistă, de exemplu muzica blues și jazz, ca pe un mijloc de exprimare a emoțiilor și stărilor interioare, iar multe lucrări abordează probleme contemporane, precum feminismul și viața urbană. Unii artiști și teoreticieni au introdus chiar și o dimensiune politică în modernismul american.

Designul și arhitectura modernistă americană le-au permis oamenilor să ducă o viață modernă. Viața profesională și cea de familie s-au schimbat radical și rapid datorită creșterii economice din anii 1920. În Statele Unite, automobilul a devenit popular și accesibil pentru cei mai mulți, timpul liber și divertismentul au căpătat o importanță mai mare, iar piața muncii s-a deschis pentru femei. Pentru a face viața mai eficientă, designerii și arhitecții au urmărit simplificarea treburilor casnice.

Marea Criză Economică de la sfârșitul anilor '20 și din anii '30 i-a dezamăgit pe oameni în privința stabilității economice a țării și a erodat gândirea utopistă. Izbucnirea și terorile celui de-al Doilea Război Mondial au provocat schimbări suplimentare de mentalitate. Perioada postbelică care a urmat a fost numită Modernism Târziu (Late modernism⁠(d)). Era postmodernistă a fost, în general, considerată caracteristică artei de la sfârșitul secolului al XX-lea, începând cu anii 1980.

Arte vizuale

[modificare | modificare sursă]

Pictura modernistă americană

[modificare | modificare sursă]

Nu există o dată exactă pentru începutul erei moderne în America, întrucât zeci de pictori activau la inceputul secolului XX. A fost perioada în care au apărut primele peisaje cubiste (Precizionism), natura moartă și portretele; culorile vii și-au făcut apariția în paletele pictorilor și primele picturi abstracte erau expuse în galerii.

Mișcarea modernistă în anii de debut devenea din ce în ce mai populară în New York City, în anul 1913 la bine-cunoscuta galerie a studioului Manhattan al lui Wilhelmina Weber Furlong⁠(d) (1878–1962) și prin activitatea Whitney Studio Club în 1918. Potrivit lui Davidson, începutul picturii moderniste americane poate fi plasat in anul 1910. Prima parte a acestei perioade a durat 25 de ani și s-a încheiat în jurul anului 1935, atunci când arta mordernă era cunoscută ca avangardă, așa cum o numea Greenberg.

În 1913, Armory Show din New York a expus operele contemporane ale artiștilor europeni, dar și americani. Picturile impresioniste, fauviste si cubiste au uimit mulți spectatori americani care erau obișnuiti cu un stil de artă mai convențional. Cu toate acestea, inspirați de ce au văzut, mulți artiști americani au fost influențați de ideile radicale și inovatoare.

Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de explorarea diferitelor tehnici și modalități de expresie artistică. Mulți artiști americani precum Wilhelmina Weber, Man Ray, Patrick Henry Bruce, Gerald Murphy și alții au plecat în Europa, în special la Paris, pentru a crea artă. Formarea diverselor ansambluri artistice a dus la multiplicitatea sensurilor în artele vizuale. Școala Ashcan s-a adunat în jurul realismului ( Robert Henri sau George Luks ); cercul Stieglitz a glorificat viziuni abstracte ale orașului New York ( Max Weber, Abraham Walkowitz ); pictorii în culoare au evoluat în direcția „ sincroniilor ” colorate, abstracte ( Stanton Macdonald-Wright și Morgan Russell ), în timp ce precizionismul a vizualizat peisajul industrializat al Americii sub forma unei geometrizări ascuțite și dinamice ( Joseph Stella, Charles Sheeler, Morton Livingston Schamberg, Charles Rosen și Charles Demuth ). În cele din urmă, artiști ca si Charles Burchfield, Marsden Hartley, Stuart Davis, Arthur Dove, Georgia O'Keeffe, considerată mama modernismului american, John Marin, Arthur Beecher Carles, Alfred Henry Maurer, Andrew Dasburg, James Daugherty, John Covert, Henrietta Shore, William Zorach, Marguerite Thompson (Zorach), Manierre Dawson, Arnold Friedman și Oscar Bluemner au inaugurat era modernismului, la Școala din New York .

Noon (Amiază), 1939, Regionalism american, de Thomas Hart Benton⁠(d)

Schimbarea de perspectivă și multitudinea subiectelor în artele vizuale reprezenta, de asemenea, o caracteristică a artei moderniste americane. Astfel, de exemplu, grupul The Eight⁠(d) (Cei Opt) a adus în prim-plan orașul modern și a pus accentul pe diversitatea diferitelor clase sociale. Doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai grupului, Robert Henri și John Sloan, au realizat picturi despre diversitatea socială, luând adesea ca subiect principal locuitorii mahalalelor orașelor industrializate. La sfârșitul anilor 1920 și în anii 1930 s-au manifestat două mișcări din pictura americană, Regionalismul⁠(d) și Realismul social. Regionaliștii s-au concentrat asupra coloritului peisajului american și a complexității vieții rurale, în timp ce realiștii sociali au abordat subiecte precum Marea Criză, sărăcia și injustiția socială. Realismul social a protestat împotriva guvernului și a sistemului care părea ipocrit, părtinitor și indiferent față de problemele inegalităților umane. Abstracția, peisajul și muzica au fost teme moderniste populare în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Artiști precum Charles Demuth, care a creat capodopera „I Saw The Figure Five in Gold” în 1928, Morton Schamberg (1881–1918) și Charles Sheeler au fost, de asemenea, strâns legați de mișcarea precizionistă . Sheeler picta de obicei peisaje urbane și arhitectură industrială, așa cum este exemplificat în pictura sa „Amoskeag Canal” din 1948. Jazzul și muzica au fost reprezentate improvizat de Stuart Davis, așa cum este exemplificat în „Hot Still-Scape for Six Colors – 7th Avenue Style”, din 1940.

Modernismul a redus distanța dintre artă și un public divers în Statele Unite. Un număr tot mai mare de muzee și galerii au urmărit să aducă modernitatea publicului larg. În ciuda rezistenței inițiale față de celebrarea progresului, tehnologiei și vieții urbane, artele vizuale au contribuit enorm la conștiința de sine și la conștientizarea poporului american. Noua pictura modernistă a pus în lumină stările emoționale și psihice ale publicului, lucru fundamental pentru formarea unei identități americane.

Multe din direcțiile „modernismului” american nu au dus la un stil coerent.

Principalele școli și mișcări ale modernismului american

[modificare | modificare sursă]
  • grupul Stieglitz
  • cercul Arensberg
  • pictori de culori
  • Precizionismul
  • Independenții
  • școala din Philadelphia
  • Independenții din New York
  • Chicago și zona vestică

Pictură modernistă

[modificare | modificare sursă]
Vechile nave se întorc acasă, 1920 Realism american, realizat de Jonas Lie
Fișier:Me and the Moon.jpg
Arthur Dove⁠(d), Me and the Moon (Eu și Luna), 1937

Georgia O'Keeffe, cunoscută drept „Mama modernismului american”[1], a fost o figură majoră a modernismului american încă din anii 1920. A primit o largă recunoaștere pentru modul in care a depășit limitele stilului artistic american modern. Este cunoscută în principal pentru picturile cu flori, roci, scoici, oase de animale și peisaje în care a sintetizat abstracția și reprezentarea. Ea se numără printre artiștii moderniști americani care au vizualizat statutul economic prin intermediul subiectelor precum performativitatea și timpul liber. La randul lor, Greta Grossman, Louisa Keyser, Maurice Martiné, Isamu Noguchi, Horace Pippin și Joseph Stella au reprezentat schimbări rapide în societatea americană prin intermediul subiectelor urbanizării, războiului global, industriei (fabricației) și migrației. [2]

Arthur Dove a folosit o gamă largă de materiale, uneori în combinații neconvenționale, pentru a produce picturile și peisajele sale abstracte. Lucrarea „Me and the Moon"(Eu și Luna) din 1937 este un bun exemplu de peisaj abstract de Arthur Dove, considerată una dintre lucrările cele mai reușite ale carierei sale. [3] In anii 1920, Dove a creat o serie de colaje experimentale. De asemenea, a experimentat cu diverse tehnici, combinând vopsele precum uleiul preparat manual sau tempera peste emulsii de ceară.

Pictorul afro-american Aaron Douglas⁠(d) (1899-1979) este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți pictori moderniști afro-americani. Lucrările sale au contribuit semnificativ la dezvoltarea unei mișcări estetice strâns legate de trăsături distincte ale patrimoniului și culturii afro-americane. Douglas a influențat artele vizuale afro-americane, în special în timpul Renașterii Harlem (Harlem Renaissance⁠(d)).

Una dintre cele mai populare picturi ale lui Douglas este "The Crucifixion" (Răstignirea). A fost publicată în 1927 în cartea de poezii a lui James Weldon Johnson, „God's Trombones”. Scena crucificării prezintă mai multe elemente caracteristice artei sale: contururi clare, jocuri de umbre și lumină, corpuri umane stilizate și figuri geometrice precum cercuri concentrice în contrast cu forme liniare. Tema picturii evocă nu doar scena biblică, ci poate fi interpretată și ca o aluzie la tradiția religioasă afro-americană: Iisus, reprezentat cu dimensiuni mari și piele închisă la culoare, își poartă crucea, cu privirea îndreptată spre cer, de unde lumina cade asupra celor care îl urmează. Soldați romani stilizați flanchează scena cu sulițele lor ascuțite. Drept urmare, observatorul își amintește, de exemplu, de tradiția evanghelică afro-americană, dar și de o istorie a opresiunii. Beauford Delaney, Charles Alston, Jacob Lawrence și Romare Bearden au fost, de asemenea, pictori moderniști afro-americani importanți care au inspirat generațiile următoare de artiști.

Fotografie modernistă

[modificare | modificare sursă]
Tina Modotti with her arms raised (Tina Modotti cu brațele ridicate), realizat de Edward Weston, circa 1921
Acoma Pueblo, realizat de Ansel Adams 1941-1942

La începuturile modernismului american, fotografia încă prezenta dificultăți în a fi recunoscută ca formă de artă. Fotograful Alfred Stieglitz a descris-o astfel: „Artiștii care au văzut primele mele fotografii au început să-mi spună că mă invidiază; că simțeau faptul că fotografiile mele erau superioare picturilor lor, dar că, din nefericire, fotografia nu era artă. Nu puteam înțelege cum de artiștii m-ar putea invidia pentru munca mea și, în același timp, s-o deprecieze doar pentru că era realizată cu ajutorul unei mașini.” (Stieglitz:8). În 1902, Stieglitz a fondat grupul Photo-Secession, cu membri precum Edward Steichen, Gertrude Käsebier și Clarence Hudson White, care avea obiectivul de a ridica standardul și de a crește recunoașterea fotografiei artistice. La acel moment, stilul lor principal era pictorialismul, cunoscut pentru modificarea fotografiilor prin focalizare difuză, filtre speciale sau procedee de imprimare neobișnuite, pentru a imita stilul picturilor și gravurilor epocii. Pentru a publica lucrările acestui curent, Stieglitz, promotorul acestei mișcări, a lansat revista Camera Work, în care a publicat lucrări ale unor artiști pe care îi considera reprezentativi. De asemenea, a condus trei galerii una după alta, și anume „291” (1905–1917), „The Intimate Gallery” (1925–1929) și „An American Place” (1929–1947). 291 a servit în special drept punct de întâlnire pentru artiști și scriitori și a fost prima galerie care a expus în Statele Unite lucrările de artă moderniste timpurii ale unor artiști europeni precum Henri Matisse, Auguste Rodin, Henri Rousseau, Paul Cézanne și Pablo Picasso. O legătură suplimentară cu avangarda europeană a fost stabilită de Man Ray. Născut în America și inspirat de lucrările pe care le-a văzut în galeriile lui Stieglitz, Ray a emigrat la Paris în 1921 și, împreună cu artiști ai mișcărilor europene Dada și Suprarealiste, a creat noi tehnici fotografice, cum ar fi fotogramele (așezarea obiectelor direct pe hârtie fotosensibilă).

La începutul anilor 1920, fotografii s-au orientat către ceea ce au numit fotografie directă (straight photography⁠(d) ). Spre deosebire de stilul pictorialist, ei respingeau orice fel de manipulare a procesului fotografic (de exemplu, lentile cu focalizare difuză, metode speciale de developare sau imprimare) și încercau să folosească avantajele camerei ca mediu unic pentru captarea realității. Subiectele trebuiau să arate cât mai obiectiv posibil. Îndepărtându-se de portretistica clasică și de stilul pictorialist, fotografii au început să își folosească imaginile pentru a reprezenta realitățile dure ale vieții cotidiene, căutând în același timp frumusețea detaliului sau a structurii estetice generale. Mașinile și munca industrială, zgârie-norii și inovațiile tehnice au devenit motive importante. În 1932, câțiva fotografi mai tineri (de exemplu, Ansel Adams, Imogen Cunningham, Willard Van Dyke, Edward Weston ) au înființat Grupul f/64 bazat pe idealurile fotografiei directe (straight photography), care a devenit cel mai progresist club de fotografie al timpului său.

Literatura modernistă americană

[modificare | modificare sursă]

Modernismul literar american a reprezentat o tendință dominantă în literatura americană între Primul și al Doilea Război Mondial. Epoca modernistă a pus accent pe inovația în forma și limbajul poeziei și prozei, precum și abordarea unor teme contemporane, precum relațiile rasiale, genul și condiția umană. Mulți moderniști americani s-au expatriat în Europa în această perioadă, devenind adesea susținători ai mișcării europene, așa cum a fost cazul lui T.S. Eliot, Ezra Pound și Gertrude Stein. Acești scriitori au fost deseori numiți Generația Pierdută.

Ca reacție la acest fenomen, mulți autori și poeți americani au inițiat o tendință a „nativismului”, căutând să reprezinte experiența americană modernă din interiorul Americii. Printre contribuitorii notabili la această tendință se numără William Carlos Williams, Wallace Stevens și Marianne Moore . Acești poeți au fost adesea critici față de operele unor scriitori expatriați precum Eliot și Pound, după cum o demonstrează poezii precum "Spring and All"⁠(d) („Primăvara și totul”).

Influențați de Primul Război Mondial, mulți scriitori moderniști americani au explorat rănile psihologice și cicatricile spirituale lăsate de experiența războiului. Criza economică de la începutul anilor 1930 a lăsat o amprentă puternică asupra literaturii, cum ar fi în „Fructele mâniei” ("The Grapes of Wrath") de John Steinbeck. O temă asociată este pierderea sinelui și nevoia de autodefinire, pe măsură ce muncitorii deveneau rotițe anonime în mecanismul vieții urbane, tânjind după un sens personal. Moderniștii americani au reluat preocuparea secolului al XIX-lea privind „construirea sinelui” - o temă ilustrată de „Marele Gatsby” de Fitzgerald. Nebunia și manifestările sale par să fi fost un alt subiect modernist preferat, așa cum se vede în "The Emperor Jones"⁠(d) („Împăratul Jones”) de Eugene O'Neill, „ Bătălia” de Hemingway și "That Evening Sun"⁠(d) („Soarele de seară”) de Faulkner. Totuși, toate aceste aspecte negative au generat noi speranțe și aspirații, precum și o căutare a unui nou început, atât pentru indivizii contemporani, cât și pentru personajele ficționale ale literaturii moderniste americane.

Literatura modernistă a permis, de asemenea, dezvoltarea unor tendințe regionale în literatura americană, inclusiv Renașterea Harlem și modernismul sudic. Renașterea Harlem a marcat o renaștere a artelor afro-americane, concentrată în zona Harlem din New York. Scriitori și gânditori precum Alain Locke, Claude McKay, Langston Hughes și Zora Neale Hurston s-au numărat printre figurile centrale ale mișcării. Mișcarea a fost asociată de o modă pentru cultura afro-americană, așa cum se vede și în popularitatea muzicii jazz, mulți scriitori fiind finanțați de patroni albi. Mulți autori ai mișcării au folosit tehnici moderniste pentru a reprezenta viața afro-americană, de exemplu integrând ritmurile jazzului și dialectele culturii afro-americane în poezie și proză. Modernismul sudist a reprezentat în mod similar viața și experiențele specifice Sudului prin estetici moderniste, având figuri marcante precum William Faulkner și Tennessee Williams. [4]

Mișcarea Noii Critici în America

[modificare | modificare sursă]

Între anii 1930 și 1960, Noua Critică (New Criticism⁠(d)) a devenit o forță majoră în Statele Unite. Aceasta a reprezentat cea mai influentă perspectivă în critica literară americană. Printre reprezentanții ei se numără John Crowe Ransom, Allen Tate, Cleanth Brooks, Robert Penn Warren . „Metodele critice influente dezvoltate de acești poeți-profesori au pus accentul pe perfecționarea abilităților de lectură atentă. Noua Critică a privilegiat evaluarea poeziei ca justificare a erudiției literare”. Lucrarea lui Brooks și Warren, „Understanding Poetry” (1938), a devenit unul dintre cele mai influente manuale universitare de poezie din anii 1930 și a fost revizuită și retipărită până în anii 1970. (Morrisson: 29).

Noua critică s-a manifestat în lucrări precum poemele lui Eliot și Yeats . „Poezia care se potrivea cel mai bine criteriilor estetice ale Noii Critici era accentuată în importantele antologii utilizate în predarea universitară.” (Morrisson: 29). T.S. Eliot a redefinit tradiția în eseul său „Tradiția și talentul individual”. El a formulat concepte critice precum „corelativ obiectiv” și a regândit canonul literar prin reevaluarea teatrului iacobean și a poeziei metafizice. Opera sa a avut o influență fundamentală asupra Noii Critici din America.

Arhitectură și spațiu

[modificare | modificare sursă]
Cabana lui Frank Lloyd Wright din Ocotillo, Chandler, Arizona, în 1929

Statele Unite au jucat un rol important în modernismul legat de noile tehnologii avansate din domeniul construcțiilor. Printre inovațiile din acest domeniu se numără materiale precum fierul, oțelul și betonul armat.

Louis Henry Sullivan a condus așa-numita "școală de arhitectură din Chicago", distinctă prin dezvoltarea unui design funcțional în combinație cu materiale moderne. Urmașul său, Frank Lloyd Wright, a dezvoltat înainte de Primul Război Mondial o abordare nouă și originală a designului rezidențial, care a devenit cunoscută sub numele de „stilul prairie”. Aceasta combina principii de planificare deschisă cu accent orizontal, fațade asimetrice și acoperișuri largi și protectoare. Casa Robie din Chicago (1909) și Muzeul Guggenheim din New York City (1946-1959) sunt două dintre lucrările sale fundamentale. Wright a devenit un arhitect renumit, iar proiectele sale arhitecturale au fost realizate în Los Angeles, Wisconsin, Arizona și zona golfului San Francisco. Deși disprețuia urbanizarea, a fost atras de San Francisco, pe care îl considera frumos . [5] În lucrările sale, Wright s-a apropiat din ce în ce mai mult de un simț pământesc al formei naturale, folosind piatră și lemn cioplite brut și urmărind întotdeauna în casele sale să obțină un efect de adăpost intim și protector.

German Pavillion (Pavilionul Germaniei) din Barcelona, Spania, 1929, de Mies van der Rohe

În anii 1920, arhitecții născuți în străinătate, precum Richard Neutra, Rudolf Schindler și William Lescaze, au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea arhitecturii americane, contribuind ulterior la formarea stilului internațional, vizibil în designul clădirilor de birouri corporatiste după Al Doilea Război Mondial. Clădiri precum Lever House (1952) a lui Skidmore, Owings și Merrill și Seagram Building (1956–58) a lui Mies van der Rohe din New York sunt exemple ale acestui nou stil. Când europeni celebri precum Walter Gropius și Mies au imigrat în Statele Unite, multe școli de arhitectură americane au intrat sub influența tradițiilor Bauhaus din Germania.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ...

2. Late Modernism by Tyrus Miller - Paperback - University of California Press

3.The Biography of Wilhelmina Weber Furlong: The Treasured Collection of Golden Heart Farm by Clint B. Weber, ISBN 0-9851601-0-1, ISBN 978-0-9851601-0-4

4.Professor Emeritus James K. Kettlewell: Harvard, Skidmore College, Curator The Hyde Collection. Foreword to The Treasured Collection of Golden Heart Farm: ISBN 0-9851601-0-1, ISBN 978-0-9851601-0-4

5. "The Mother of American Modernism". SAIC. Retrieved 21 July 2019.

6. Why Georgia O'Keeffe is the Mother of American Modernism Sleek Magazine

7. "American Art". Baltimore Museum of Art. Retrieved 29 November 2025.

8. Shapiro, Emily D. (8 January 2012). "2012 Essay Prize: Jennifer Stettler Parsons". si.edu. Archived from the original on 14 November 2016. Retrieved 10 April 2018.

9. Ward, David, and David C. Ward. "Lighting Out for the Territories: American Expatriates, Paris, and Modernism". The Sewanee Review 105.3 (1997): 423–427. Web ...

10. "The Rise of Consumer Culture". c250.columbia.edu. Retrieved 10 April 2018.

11. The African American Roots of Modernism|James Smethurst|University of North Carolina Press

12. "89.01.05: The Impact of the Music of the Harlem Renaissance on Society". www.yale.edu. Retrieved 10 April 2018.

13. Duck, Leigh Anne (10 April 2018). The Nation's Region: Southern Modernism, Segregation, and U.S. Nationalism. University of Georgia Press. ISBN 9780820328102. Retrieved 10 April 2018 – via Google Books.

14. Paul Venable Turner (2016). Frank Lloyd Wright and San Francisco. Yale University Press. p. 1. ISBN 9780300215021.

  1. ↑ Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ...
  2. ↑ „American Art”. Baltimore Museum of Art. Accesat în .
  3. ↑ Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ...
  4. ↑ Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ...
  5. ↑ Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ...

Linkuri externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Modernismul_american&oldid=17446514
Modernismul american
Adăugare subiect
Morty Proxy This is a proxified and sanitized view of the page, visit original site.